Încep să fie tipărite, mai degrabă dezordonat, fără o strategie editorială coerentă şi, cel mai adesea, fără prea mare grijă pentru transcrierea corectă a textelor şi pentru adnotarea lor, documente de arhivă referitoare la cenzura din România. Ar fi fost bine dacă istoricii de meserie s-ar fi aplecat asupra acestui subiect. Pînă una alta, avem cîteva culegeri de documente datorate lui Bogdan Ficeac şi lui Marin Radu Mocanu. Acesta din urmă, după ce publicase acum trei ani Cazarma scriitorilor, revine asupra temei în Cenzura comunistă (Documente), apărută la Editura Albatros. Nu voi face aici observaţii (ar fi multe) despre modul în care autorul însoţeşte documentele cu un destul de confuz studiu introductiv şi nici despre criteriile care au condus la selecţia textelor; precizez doar că acestea au fost găsite la Arhivele Naţionale Istorice Centrale, fond Comitetul pentru Presă şi Tipărituri (Marin Radu Mocanu are, oricum, un merit incontestabil, acela de a fi mers la sursă). Printre referatele, notele, notele informative, rapoartele etc. reproduse în carte sînt şi lucruri extraordinare, unde se văd imbecilitatea, agresivitatea, obscurantismul, şiretenia, slugărnicia dar şi, în unele locuri, o competenţă profesională surprinzătoare. Mă voi explica imediat. Nu ştiam că, după aşa-zisa desfiinţare a cenzurii în 1977, în cadrul Direcţiei Literaturii şi Publicaţiilor a existat un "Compartiment Control post-apariţie carte". Aşadar, după ce trecea prin mai multe vămi - redactorul de la editură, redactorul-şef, eventual directorul, apoi diferite instanţe de la Consiliul Culturii şi din sectorul ideologic al PCR - o carte era citită şi în forma ei definitivă, tipărită, mod de a verifica totodată şi vigilenţa celor care îi dăduseră, pe parcurs, undă verde. Aceste note, nesemnate, sînt, în mod evident, scrise de profesionişti; avem a face cu adevărate recenzii, concise, l