de vorbă cu dr. Silviu ISACU,

psihiatru, Spitalul Militar

Copiii au început să se nască "în direct" sub ochii camerei de luat vederi; aparatul le înregistrează venirea pe lume ca pe un spectacol de varietăţi sau ca o fază palpitantă de meci. Greu de spus cît din aura de mister a unui asemenea moment se mai transmite taţilor martori, deveniţi cineaşti amatori, atenţi să nu rateze marele eveniment, amănunţit prin filmare. Poate că fiorul faţă de miracol îl mai găsim astăzi numai la vînătorii de imagini OZN. Moda naşterii filmate a fost lansată de vedetele de cinema: s-a spus că prezenţa bărbatului alături de soţie într-o asemenea clipă dă cuplului o stabilitate de nezdruncinat. Pînă la previzibilul divorţ, cu publicitatea de rigoare. Încredinţarea copilului unuia sau altuia dintre părinţi are şi ea parte de largă mediatizare: nu ni se spune însă la cine rămîne caseta cu "clipa unică": probabil se face o copie.

Alibiul nostru existenţial

sînt ochii celuilalt Cînd o vedetă mărturiseşte publicului de cîte amoruri s-a despărţit, la ce ore îşi face baia sau cum o cheamă pe pisica ei, spunem că-şi "întreţine imaginea". Dar pe Vasile din Zăbrăuţi - personaj generic, bineînţeles - ce-l determina să creadă că dacă face şi el indiscreţii banale despre sine ne stîrneşte atenţia? Dezvăluirea secretelor îi poate da importanţă oricui? Senzaţia că devii important ţi-o dă chiar simpla dezvăluire a unui lucru neştiut despre tine. Nu contează cît de banală e natura secretului sau calitatea lui, pentru cel care te ascultă. Pe de o parte e pudoarea, pe de alta dorinţa de a atrage atenţia. La unii, această dorinţă este exagerată; structurile isterice, structurile demonstrative, cum li se spune de obicei, prezintă aceste trăsături pronunţate. Nu cred că există personalităţi artistice care să nu aibă această pulsiune care le împinge să se afle în centrul atenţiei: