Părinţi şi copii Cine i-a venit de hac lui Michiduţă? Nimeni altul decît cei şapte copii ai lui Dănilă Prepeleac. Cînd au tăbărît pe el cu pieptenii de scărmănat cînepă, făcînd hărmălaie cît o clasă de şcoală primară, s-a dus Michiduţă învîrtindu-se, încît nici burduful de galbeni nu i-a mai trebuit. Creangă, învăţător şi el, nu era străin de larma celor de la cursul primar, la care cu greu te poţi aţine. Unde e şcoală, se aude larmă de departe, ca o ciripeală de vrăbii strînse cu sutele iarna într-un pom desfrunzit. Mătuşa mea trebuia să fie profesoară de desen. Cînd s-a apropiat de şcoală şi i-a ajuns larma la urechi, mi-a mărturisit că a făcut frison capilar, cale întoarsă şi s-a făcut pictoriţă de succes, măcar că tata-mare n-a iertat-o niciodată că a renunţat la catedră. În jur de 15 septembrie, mahalaua se văita prin gura gospodinelor în capot şi papuci, ieşite la scară, în hărmălaia maidanului, amplificată frenetic de ultimele zile de libertate: - Doamne, de-ar începe odată şcoala, să-i mai strîngă! La şcoală, femeile de serviciu se retrag în "biroul" lor de sub scară, printre mături şi găleţi, trag uşa de scînduri după ele şi îşi pun mîinile pe urechi, lăsîndu-i pe ai lui Dănilă cu sărmanul profesor de serviciu, înconjurat de iureş, înecat de praf, îmbrîncit, asurzit şi cu neuronii aşchie, cu ochii pe ceas, măsurîndu-şi supliciul. Cînd sună soneria, se trîntesc uşi, sare tenciuala din perete, se iţesc capete, se strigă: Vineeee...!!! şi iar se trînteşte uşa. Apoi vin dascălii cu cataloage în care nu e voie să se scrie cu pixul, în învelitori prăfuite, pe care, de la an la an, se mai adaugă cu marker-ul cîte un beţişor, de la a V-a pînă la a VIII-a şi iar înapoi. Fără să se grăbească, dascălii urcă scara pînă la etajul al doilea. Esenţial e, cînd sună, s-o iei punctual din loc de la cancelarie, unde apare ca din senin directorul, dar cînd ajungi sus, nu