convorbire cu Adrian BABOI-STROE, director executiv al Asociaţiei Române pentru Transparenţă

Prea bucuroasă că după '89 a cîştigat libertatea de expresie, lumea românească a sperat că libertatea de informare în chestiuni de interes public va veni aproape de la sine şi foarte repede. Cum lucrurile nu s-au petrecut astfel, majoritatea cetăţenilor şi-a descoperit reflexe vechi de resemnare: sîntem mici, decît să lămureşti o problemă mai bine te lipseşti, noi nu ne pricepem, tot ăia mari ştiu mai bine şi-o-ntorc cum vor ei, nu s-a schimbat nimic ş.a.m.d. Judecînd cu mentalitatea veche realităţi în transformare, accesul liber la informaţia publică a fost echivalat mai degrabă cu o bătaie de cap decît cu un drept cetăţenesc.

Ştim ce să cerem? În clipa de faţă cît de interesaţi sînt românii de informaţia publică? Noi n-am avut pînă acum informaţie publică, în sensul în care este ea definită de recenta lege a accesului liber la informaţia respectivă. Probabil că abia după vreun an de la intrarea ei în vigoare vom putea spune dacă într-adevăr sîntem sau nu un popor dornic de informaţie de acest gen. Pînă una alta, ne putem baza pe experienţa unor ţări care au o asemenea lege de ani buni. Canada ar fi un exemplu, fiindcă acolo există şi un institut care se ocupă de cercetarea solicitărilor făcute de cetăţeni pe baza acestei legi. Or, ce spun aceşti cercetători? Nu trebuie să ne facem iluzii şi să idealizăm însemnătatea ei pentru cetăţeni. În ce sens? Cetăţenii, organizaţiile nonguvernamentale sau firmele interesate nu cer informaţii de interes public ca să testeze soliditatea sistemului democratic sau pentru alte raţiuni de ordin superior. Lumea caută să obţină acele informaţii care să o ajute în activitatea zilnică, să-şi facă treaba în bune condiţii. E foarte important ca într-o societate oamenii să-şi facă treaba: poate că acesta e cel mai important lucru.