Nimeni nu poate spune ce se va alege din propunerea făcută de ministrul francez de Externe, Hubert Védrine, ca România şi Bulgaria să fie primite în Uniunea Europeană odată cu toate celelalte ţări candidate, în 2004. Indiferent însă de rezultat, această propunere a scos cancelariile europene din moţăiala lor birocratică. Multe reacţii, chiar şi cele mai nervoase, nu se explică de aceea doar prin calcule meschine şi egoiste, ci şi printr-o firească iritare stîrnită de ieşirea din clişee. Non-europenitatea României şi a Bulgariei, fie şi măcar în înţelesul restrîns al neconformităţii cu o parte din criteriile UE, este unul dintre aceste clişee cu viaţă lungă. Un altul este cel al formidabilului avans întru europenizare (tot în sens tehnocratic) luat de alte ţări foste comuniste, "mai superioare" prin istorie, religie, apartenenţă etnico-lingvistică etc. Sub crusta tehnicismului eurocratic se disimulează însă, uneori, un strat de şovinism destul de gros. Destul de gros şi, mai ales, destul de... non-european. Hubert Védrine, care nu este la prima lui ciocnire cu inerţiile şi ipocriziile "gîndirii unice" (acum vreo doi ani a refuzat să semneze, la Varşovia, o declaraţie ce ţintea să instituie, în numele democraţiei, un fel de pact cam cominternist, supărîndu-i grozav, atunci, şi pe teribila doamnă Albright, şi pe ministrul polonez de Externe din epocă, excelentul altminteri istoric de profesie Bronislaw Geremek), nu a ezitat, cînd a propus primirea cu evident rabat a României şi Bulgariei, să sugereze că destule dintre ţările ce stau să intre în UE în 2004 sînt şi ele de fapt destul de departe de îndeplinirea riguroasă a criteriilor de admitere. Pentru acest fin diplomat, sub a cărui înfăţişare placidă se ascunde un gurmand al nuanţei şi subtilităţii (n-a fost el chiar degeaba secretar general la Elysée, în vremea celui de al doilea mandat al lui François Mitter