Nu toată lumea ştie ce reprezintă aceste iniţiale (poate cea mai răspîndită denumire cifrată de pe raza municipiului Bucureşti). Ele ar putea să însemne Regia Autonomă de Transport Bucureşti, ceea ce chiar înseamnă, dar la fel de bine ar putea să însemne Resurecţia (sau Reinstaurarea) Atletismului pe Teritoriul Bucureştiului. Pentru această din urmă descifrare e nevoie să dau nişte explicaţii. De cînd redacţia în care lucrez s-a mutat la Casa Presei Libere (cîndva Casa Scînteii, denumire pe care o găsesc mai potrivită cu... casa), fac deplasarea la şi de la redacţie cu autobuzul 131, o incintă mobilă oarecum civilizată, uneori muzicală, de cele mai multe ori aglomerată, plină de elevi, muncitori, intelectuali şi controlori, circulînd, cu o frecvenţă nici mare, nici mică, de la Piaţa Romană la Aeroportul Băneasa şi viceversa. Las la o parte direcţia centrifugă, spre a mă ocupa de viceversa. Cînd te afli în staţia de la Casa Presei Libere, cu scopul de a merge spre Piaţa Romană, rareori se întîmplă ca autobuzul 131 să oprească, chiar şi aproximativ, în staţie. De cele mai multe ori, precedat de o coloană apreciabilă de vehicule
încremenite în faţa culorii roşii a semaforului, autobuzul opreşte la o distanţă de circa o sută de metri de staţie. Asta nu ar fi nimic dacă şoferul, angajat într-o cursă contracronometru, nu ar deschide uşile acolo, la o sută de metri, spre a nu le mai deschide cînd ajunge în staţie, grăbit, fireşte, să prindă culoarea verde a semaforului. Astfel că te angajezi, împreună cu o mulţime de copii, femei, bătrîni şi adolescenţi, într-o cursă de 100 de metri plat pentru a ajunge la 131. Cine nu aleargă performant, pierde cursa şi autobuzul. Cine aleargă sub 11 secunde, cîştigă şi reuşeşte să sporească aglomeraţia din incintă. Am încercat de cîteva ori, împreună cu mulţimea de copii, femei, bătrîni şi adolescenţi, să mă plasez la circa o
