De cînd e lumea lume, există taine şi secrete... Taina o duci cu tine în mormînt, pe cînd secretele sînt o invitaţie la colportaj. Eu îţi spun ţie şi tu îmi spui mie, zgîrmăm ca găinile după un subiect gras. Cu alte cuvinte, taina o tăinuieşti, iar cine o destăinuie comite un gest grav. Secretele le şopteşti la ureche, le strecori, le toci mărunt. Îmi închipui tainele stînd cu buzele strînse sub peceţi negre. Secretele sînt împachetate în hîrtie colorată şi se leagă cu fundiţe. Oamenii secretoşi, bolnavii de secretomanie, practică un veritabil ritual al împachetatului şi despachetatului. M-a întrebat cineva ce secrete mai are românul în zilele noastre? I-am răspuns, care, cum... Beţia dezvăluirilor pe care o practică ziarele ca să se vîndă nu cred că afectează viaţa secretă a omului comun, a grupului sau instituţiilor. Fiecare cu sertarele lui pline cu pacheţele. Din comoditate, în locul fundelor, mulţi folosesc azi elastic. Din cîte se pot spune cu privire la secretele tranziţiei, vă atrag atenţia asupra susceptibilităţii cu care este întîmpinată dezvăluirea unui secret. De pildă, dacă m-aş apuca să scriu despre secretele Muzeului Ţăranului Român, puţini ar fi neispitiţi de gîndul că urmăresc ceva. Să verificăm dacă greşesc. Ei bine, iubitori şi neiubitori ai Muzeului Ţăranului Român, aflaţi că
de la înfiinţare şi pînă astăzi oferta culturală a muzeului a fostă sărăcuţă. Ha, ha, ha, ha se vor grăbi să interpreteze unii cititori, iată un mod de a lovi în persoana responsabilă cu acţiunea culturală. Eroare! Persoana în chestie sînt eu şi treaba a mers cum a mers din două motive, unul avuabil - au existat priorităţi de alt gen - şi unul care ar trebui să constituie un mare secret - nu am putut inventa o ofertă culturală pe măsura expoziţiilor decît foarte rar şi n-am acceptat gesturi de rutină. Acum am găsit însă ceva! Chiar am găsit!!! Nu pot să spun ce p
