Prin urmare, cu mintea mea proastă, non-pragmatică, non-economică, anti-contabilă, judec în felul următor: în ceea ce se cheamă economia de piaţă sau concurenţială, o întreprindere poate avea un profit cu atît mai mare cu cît cererea pieţei e mai mare, în condiţiile concurenţei, produsele întreprinderii respective fiind mai bune decît ale altor întreprinderi. Sau, mă rog, pe-aici, pe-aproape. De unde obţin oare profituri atît de mari - colosale, aş zice - SNCFR-ul, RADET-ul, CONEL-ul, ROMTELECOM-ul, încît să-şi plătească angajaţii cu lefuri impozante (nu ştiu dacă în aceeaşi măsură impozabile), să înalţe hoteluri şi vile ("pentru salariaţi", fireşte!), în staţiunile balneo-climaterice, în condiţiile absenţei totale a concurenţei de pe piaţa internă? Bineînţeles, din mărirea continuă, fără jenă, a tarifelor, pe care populaţia este obligată să le suporte, dintr-un buget familial din ce în ce mai anemic. Poate că, în schimbul acestor tarife suferind de elefantiazis, consumatorii primesc nişte produse fantastice... Judecaţi şi dumneavoastră, domnilor încărcători de
tarife, cu mintea dumneavoastră de producători, de negustori, de economişti, de contabili, de mîncători de caviar: trenurile noastre arată din ce în ce mai mult ca scoase din secolul al XIX-lea, din cimitirele de vechituri, cu arcurile destinse la maximum, cu uşile ieşite din ţîţîni, cu geamurile sparte sau blocate, cu becurile care nu ard chiar dacă le-ai da foc, cu canapelele sfîşiate, cu podelele murdare şi tocite, cu opriri copioase între staţii, cu întîrzieri de, evident, ore, cu zguduiri la mers şi cutremure la frînare. Toate acestea, în ciuda scumpirilor repetate, trimestriale, dacă nu lunare. Nu s-a făcut nimic! Nimic pentru confortul celor care plătesc (dar totul pentru cei care primesc!). În ceea ce-i priveşte pe distribuitorii de energie termică, dovada peremptorie că se plăteşte cu mul
