Democratizarea lumii este o realitate. E de-ajuns să compari harta lumii libere de astăzi cu cea de acum 15 ani. Cercul democraţiilor se extinde continuu: acesta pare a fi trendul istoric al timpului nostru. Vedem limpede cum în ţările Americii de Sud, în Africa sau în Europa de Est, în Asia Centrală şi de Sud, democraţia se clădeşte zi de zi. Lărgirea spaţiului de manifestare a ideilor democratice are, însă, preţul său. Putem spune de pe acum că această globalizare a democraţiei se produce cu alterarea substanţei democraţiei însăşi. Acum 20 de ani, democraţia nu putea arăta decît într-un singur fel - era democraţia occidentală, consubstanţială capitalismului vest-european şi nord-american. Acum, democraţia are multe feţe, nenumărate nuanţe, specificităţi care mai de care mai exotice. Sigur, fundamentele ei sînt aceleaşi: alegeri libere şi pluripartidism, respectarea drepturilor fundamentale ale omului, libertatea expresiei. Însă de la aceste fundamente pînă la realitatea zilnică a democraţiilor lumii este o cale lungă. Poate că cei mai importanţi factori care fac harta democraţiilor atît de multicoloră sînt tradiţiile constituţionale şi nivelul de dezvoltare economică diferită a fiecărei ţări democratice în parte. Funcţionarea democraţiilor pare a fi o aceeaşi partitură după care se improvizează la infinit; ca în muzică, unele improvizaţii sînt plăcute şi valorifică tema dîndu-i înţelesuri noi, dar coerente, altele sună fals, sînt neinspirate, fac tema irecognoscibilă şi, în cele din urmă, trădează calitatea acesteia. Totuşi, în registrul democraţiei autentice, sînt multe variaţiuni. Într-un fel protejezi drepturile omului într-o ţară din Europa Nordică şi altfel în Vestul Africii. Diferenţa de cultură juridică şi de PIB marchează nuanţe majore. Dar democraţia, în fundamentele ei, se poate găsi şi în Norvegia şi în Namibia. Într-un fel funcţionează relaţia pu