"Ierusalimul de sus" şi "Ierusalimul de jos" nu sînt, în limba ebraică, distincţii toponimice, ci metafizice, sugerînd, după o veche dihotomie religioasă, existenţa unui Ierusalim celest, de inspiraţie divină şi un Ierusalim "terestru", uman, concret. Spre care Ierusalim, celest sau terestru, se îndreaptă scriitorii români aflaţi în trecere pe aici? Am reflectat la această întrebare pregătind, împreună cu criticul de film Costel Safirman, un volum consemnînd întîlniri ale unor scriitori şi artişti români cu intelectuali israelieni originari din România, întîlniri organizate la Cinemateca din Ierusalim.1 Am însoţit, în ultimii ani, nu puţini scriitori şi intelectuali români în pelerinajul lor prin Ierusalim şi pot spune că - exceptînd pe acei, puţini, care îşi apără opacitatea şi îşi plimbă şi aici prejudecăţile, în speranţa "confirmării" lor - efectul Ierusalimului este copleşitor. Întîlnirea cu oraşul - şi cu tripla lui mitologie: iudaică, creştină, musulmană - răscoleşte, provoacă meditaţii şi confesiuni, nevoia unui bilanţ sufletesc reînnoit sub şocul unui reper spiritual esenţial. Aş distinge mai întîi pe acei scriitori cu o puternică trăire a mitului oraşului sfînt, a locurilor sfinte creştine, trăire fundamentată pe o îndelungă experienţă culturală şi religioasă. Am în vedere, în primul rînd, pe poetul Ştefan Aug. Doinaş. Cred că de la Arghezi şi Blaga, în poezie, şi Tudor Vianu, în linie erudit-estetică, nimeni n-a trăit cu atîta intensitate, culturală şi existenţială, forţa de iradiere a mitului şi dimensiunea transcendentală a creaţiei izvorîte din mituri. De sorginte religioasă, dar "laicizată" prin epic, este şi relaţia lui Augustin Buzura cu Ierusalimul, o relaţie care a căpătat de curînd, în romanul Recviem pentru nebuni şi bestii , o originală expresie literară. Plecarea eroinei (Estera) din România în Israel, de unde îi scrie iubitului rămas în