O lacrima pentru Tina. Nu se stie de unde a venit pe acea straduta din Scheii Brasovului. Cineva spunea ca a vazut-o pentru prima oara iesind din padurea din apropiere. Era o catelusa de talie medie. O mantie de blana neagra ii acoperea spatele pana spre varful cozii, care se incapatanase sa ramana...
O lacrima pentru Tina
Nu se stie de unde a venit pe acea straduta din Scheii Brasovului. Cineva spunea ca a vazut-o pentru prima oara iesind din padurea din apropiere. Era o catelusa de talie medie. O mantie de blana neagra ii acoperea spatele pana spre varful cozii, care se incapatanase sa ramana alb. Ochii caprui ii erau acoperiti de doua pete negre ce semanau cu masca legendarului Zorro. Botul lung era alb ca si pieptul. O dara alba pornea dinspre bot si se termina pe frunte unde, in mijlocul acestei dare, se gasea, izolata ca o insula, o mica pata neagra.
Era o catelusa deosebit de inteligenta si descurcareata. Avea multi prieteni, dar si dusmani. Cei dintai, printre care si copiii din zona, ii dadeau de mancare si o alintau. De cei, foarte putini la numar, care nu o sufereau, fara a avea un motiv anume, stia sa se fereasca, ocolindu-i cu prudenta. Acestia erau oameni cu orizont ingust, stapaniti de instincte primare, pentru care locul cainelui era in lant, cu un blid murdar si mai tot timpul gol in fata. In opinia lor, cainelui ii erau harazite doar vorbele de ocara si bataia, pentru a-l inrai. Ei nu puteau intelege cum aceasta catelusa poate trai atat de bine in independenta. Caci ea nu avea aspectul unui caine vagabond haituit si flamand. Era sanatoasa, iar coltii ei albi si stralucitori dovedeau tineretea.
Asa arata Tina, cum o strigau toti, atunci cand am vazut-o prima oara, cu cativa ani in urma. Venisem in vacanta si, ca de obicei, hoinaream prin padurea din apropierea casei parintesti, insotiti de prietenul nostru boxer. Am v
