Tot intilnindu-ne din jumatate in jumatate de an, la sfirsitul primaverii la Bookarest si in pragul iernii la Gaudeamus, ne-am obisnuit foarte bine cu atmosfera tirgurilor noastre de carte (nemaipunindu-le acum la socoteala si pe cele din provincie, importante si ele, atragatoare, animate, dupa cum am avut de mai multe ori ocazia sa constat). Intr-atit incit aproape ca nu ne mai amintim atmosfera de noutate, de exceptionalitate, de mare-tensiune-mare care a insotit primele editii. Si n-a trecut nici un deceniu de cind, cu Mircea Nedelciu la timona, Gaudeamus-ul iesea la apa, in foaierele ramificate ale Salii de concerte a Radiodifuziunii Romane! Ce mai agitatie pe-atunci! Ce mai zgomot! Si tot restul: entuziasme, promisiuni, sperante, obraji incinsi, puls ridicat, senzatie de aventura, de expeditie, de curaj nebunesc…
Parca nici n-ar fi fost! Intri in Gaudeamus-ul anului 2001 si dai peste un tirg de carte (ca si Bookarest-ul) firesc-occidentalizat. Standuri elegante. Coperti frumoase. Atmosfera relaxata. Vizitatori parca mai putini acum decit anul trecut in primele zile, apoi iures in week-end. Vinzari – din cite am inteles – bunicele, pe alocuri peste asteptari, ceea ce ar sugera ca lumea s-a obisnuit cu preturile destul de piperate la care au ajuns cartile si – mai mult decit atit – ca macar cititorii care vin la Tirg nu sint chiar pe janta, mai permitindu-si sa cumpere cite ceva (chiar daca – absolutamente sigur – nu le-ajunge punga pentru tot ce le-ar placea sa aiba acasa, in rafturi). In urma cu nu-stiu-cite editii continuam sa ne plingem ba de calitatea proasta a hirtiei folosite la tipar, ba de precaritatea copertilor. Astazi, productia majoritatii editurilor arata bine spre foarte bine. Cinstit vorbind, e-adevarat ca pina la standing-ul curent din Germania sau chiar din Polonia mai avem putintel de recuperat.
Totusi, comparind cu ni
