(Interpretează cerşetorul 469)
La ce-aş minţi? Te mai iubesc şi-acum.
Crezi tu că ruga mea e-o blasfemie?
Plăpumi s-au şters. Clăbuce de parfum
Topitu-s-au. Şi am rămas c-o mie
De melci răscopţi la care n-ai răspuns.
Dizolvi amiezi în solniţa-mi de carne.
Zădarnic, veseli, sîngele mi-au scurs
Ingeri ce vor în ceruri să-mi răstoarne
tristeţea, bălăcind-o-n bucurii
de raze-n cîrlionţi prelinşi din soare.
Mă chinui pofticios. Perna mă doare
Sub cap în patul cu cearceafuri vii
încă de izul tău d-arhanghel umed
în aripi, ci cu glob de rouă-n suflet!
(Interpretează cerşetorul 469)
La ce-aş minţi? Te mai iubesc şi-acum.
Crezi tu că ruga mea e-o blasfemie?
Plăpumi s-au şters. Clăbuce de parfum
Topitu-s-au. Şi am rămas c-o mie
De melci răscopţi la care n-ai răspuns.
Dizolvi amiezi în solniţa-mi de carne.
Zădarnic, veseli, sîngele mi-au scurs
Ingeri ce vor în ceruri să-mi răstoarne
tristeţea, bălăcind-o-n bucurii
de raze-n cîrlionţi prelinşi din soare.
Mă chinui pofticios. Perna mă doare
Sub cap în patul cu cearceafuri vii
încă de izul tău d-arhanghel umed
în aripi, ci cu glob de rouă-n suflet!