Mă număr printre privilegiaţii ce au urmărit, aproape de la început, toate ediţiile acestui festival, de la internaţionalizarea lui în 1991, sub direcţia energicului şi entuziastului Michel Demopoulos care, împreună cu Dimitri Eipides, directorul secţiunii paralele ,,Noi orizonturi", trudesc să menţină flacăra interesului pentru cinema în Balcani. Dincolo de densitatea programului, originalitatea manifestării este conferită de ambianţă - sediul plasat docurile portului ingenios modernizate, vizionările la alte elegante săli implicînd traversarea unui oraş ce ştie să se bucure de toamna tîrzie la malul Mării Egee, într-o superbisimă cinetică picturală ce se constituie în preambul al proiecţiilor propriu-zise, al tuturor evenimentelor festivalului. Cum ar fi - de exemplu - prezentarea capodoperei lui Fritz Lang Metropolis, reconstituită şi recondiţionată prin efortul mai multor arhive de film din lume, cu acompaniamentul Orchestrei Radio din Sofia, ce a executat magistral partitura originală a lui Bernd Schultheis. O reeditare a deschiderii Berlinalei 2001, care la Salonic a avut menirea să ilustreze insolit ideea care-i animă pe organizatori: cinematograful, arta capabilă să redefinească şi să investigheze esenţa inovaţiei. De unde dublul profil de competiţie a cineaştilor la început de drum şi trecere în revistă a acumulărilor creativităţii maeştrilor. Din dialogul acesta instituit peste ani, decenii şi chiar veac, ies cîştigaţi cei ce reuşesc să urmărească cît mai mult din ceea ce li se oferă, frustrările putînd fi stinse doar atunci cînd descoperi în final că ţi se confirmă ierarhii ori revelaţii.

Aflîndu-mă anul acesta în postura de membru în Juriul FIPRESCI, am avut pe de o parte obligaţia-plăcere să văd aproximativ 60 de filme, pe de altă parte mi-am asumat sarcina de suflet de a susţine filmul românesc, admis în concurs, Marfa şi banii de Cristi Pu