Simţindu-ne tot mai dependenţi de televiziune, slujbaşii acestei instituţii ne tratează în consecinţă, adică de sus. Nu se comportă altfel nici cu aceia dintre noi la care uneori apelează, neputând să realizeze altfel anumite emisiuni.
Este adevărat că dl Tucă, omul forte de la ,,Antena 1", s-a mai îmblânzit, se răsteşte mai rar decât altădată la interlocutorii săi, dar de tutuit îi tutuieşte pe destul de mulţi. L-am auzit tutuindu-l chiar pe ,,regele" Hagi, ceea ce mi s-a părut aproape un sacrilegiu. O fi dus dl Hagi de râpă echipa naţională de fotbal, mândria românilor, dar a făcut-o ca nimeni altul, într-un timp ameţitor de scurt. ,,Regele" tot ,,rege" rămâne, chiar şi când provoacă dezastre, şi fiind ,,rege" parcă nu se cuvine să-i vorbeşti cu ,,tu".
Şi dl Virgil Ianţu, de la ,,Prima", altfel un tânăr agreabil, ataşant, îşi tutuieşte interlocutorii şi o face fără discriminări: de la copilaşii convocaţi pentru a spune ,,lucruri trăznite" până la persoane venerabile, cu părul alb ca neaua, doritoare să încaseze miliardul. Unele dintre acestea, după vârstă, i-ar putea fi domnului Ianţu părinţi şi chiar bunici.
Dar, la urma urmei, cine acceptă să-i fie de bine, înseamnă că-i face plăcere. Mai sunt însă unii cărora nu le face plăcere şi printre ei mă prenumăr, în calitate de simplu telespectator. Felul acesta de adresare pe mine unul mă ofensează şi cred că şi pe alţii. Dar cui îi pasă? Parcă aud vocea imperativă care îmi ordonă să consum delicioasa ciocolată ,,Poiana". E ,,ciocolata ta preferată", strigă la mine cineva nevăzut-necunoscut, nelăsându-mi nici o şansă de opţiune în materie de mărci de ciocolată. N-am nici un chef de ciocolată ,,Poiana", n-o recunosc drept ,,a mea", dar şi mai puţin chef am să-mi spună oricine tu. La fel procedează cu noi şi dezinvoltele domnişoare de la buletinele ,,Meteo". Parcă le aud: ,,Eşti bucureştean, să-