MARIN SORESCU
Un scriitor complet
Marin Sorescu a fost - şi este şi post-mortem - un poet important, un dramaturg important, un critic literar important, un traducător important, un prozator (destul de) important, un publicist important. Urmând exemplul lui G. Călinescu, s-a manifestat ca un scriitor complet, plimbându-şi mâna de virtuoz pe întreaga claviatură a genurilor literare. Nici un alt autor român de azi nu mai are o asemenea mobilitate artistică şi intelectuală.
Nu întâmplător, chiar şi în interiorul fiecărui gen şi-a modificat felul de a scrie de la un volum la altul, sub impulsul unui demon al inventivităţii. Prima lui carte, Singur printre poeţi, 1964, nu era o simplă culegere de parodii, ci o paradă de stiluri ale poeziei româneşti contemporane. Acest mod de a debuta avea, fără îndoială, semnificaţia sa. Poetul ne dovedea că poate fi oricine înainte de a fi el însuşi. Au urmat numeroase cărţi de poezie propriu-zisă - Poeme, Moartea ceasului, Tinereţea lui don Quijote, Tuşiţi, Suflete, bun la toate şi altele - care au impus un stil de o frapantă originalitate: un teribilism politicos, de bun-gust, o artă a filosofării graţioase, o scamatorie cu elemente ale vieţii obişnuite, convertite spectaculos în metafizică. în scurtă vreme, aproape toată lumea (celor dornici să se afirme ca scriitori) a început să scrie à la manière de Marin Sorescu. Poetul a instituit un monopol asupra succesului la public. Avea inepuizabile resurse de farmec şi cine voia cu orice preţ să-i cucerească pe cititori nu vedea altă cale decât să-l imite pe cel ce devenise vedeta zilei.
Aflaţi într-o situaţie atât de avantajoasă, mulţi alţi poeţi ar fi încercat să o eternizeze, transformându-şi formula lirică într-o rentă viageră. Spre surprinderea tuturor, Marin Sorescu şi-a abandonat invenţia. Volumele de versuri din ciclul La Liliec
