Ceea ce subliniază, aproape obligatoriu, cronicile la Diabolus in musica (Editura Pandora, Tîrgovişte, trad. Irina Mavrodin), premiată cu Medicis pe 2000, este vîrsta încredibilă a autorului, care la nici treizeci de ani şi la doar a treia carte a reuşit o performanţă mai frecventă la maturitate. Cine este aşadar tînărul laureat Medicis? Yann Apperry, născut în 1972, este francez din mamă americană şi îşi împarte viaţa între Paris şi Roma. Deja în 1997 pentru romanul Qui vive a primit premiul Fundaţiei Hachette. În 1999 a publicat la Grasset Paradoxes du ciel nocturne şi tot acolo, un an mai tîrziu, Diabolus in musica. În paralel, Apperry a scris şi scrie pentru scenă, fiind recompensat şi aici cu premiul Fundaţiei Beaumarchais, dar şi librete de operă, dînd piese cu titlu sugestiv precum Fanfarra frenetica şi, întocmai ca şi Boris Vian, pe care îl admiră mult, cîntă şi improvizează la trompetă. Cu ocazia lansării cărţii sale, Diabolus in musica, tradusă şi la noi, Apperry şi-a întîlnit cititorii la Bucureşti, Iaşi şi Suceava.
Înfrigurat de un val de iarnă timpurie, cu privirea uimită de frescele şi toamna din Nord, Yann Apperry părea la întîlnirea cu cititorii, organizată în octombrie la Lectoratul francez din Universitatea suceveană, un fel de Mic Prinţ ajuns la adolescenţă şi plecat în adidaşi şi bluson să-şi găsească planeta potrivită, situată pentru el cu siguranţă undeva între muzică şi literatură. Ardoarea cu care îl citează pe Hugo romancierul, sau îl evocă pe Dickens (prea puţin cunoscut în Franţa), maeştrii lui - dinozaurii, cum spune el pe înţelesul studenţilor -, îl fac pe Apperry un cititor singular pentru zilele noastre, fapt ce îi asigură, alături de familiaritatea cu trei limbi şi trei civilizaţii - americană, franceză şi italiană, precum şi pendularea între două arte - muzica şi literatura - aceeaşi singularitate şi ca scriitor.
"
