Între Veneţia şi români au existat legături comerciale, culturale, diplomatice şi politice, legături stabilite din primele secole ale mileniului II, înainte de toate prin interesul Veneţiei (în concurenţă cu Genova) de a găsi noi debuşee pentru comerţul său şi care interes poartă corăbiile Serenissimii până la Gurile Dunării şi mai departe până în Crimeea (Tana). Relaţiilor economice li se alătură cele diplomatice şi politice strâns legate de războiul purtat de Veneţia contra turcilor, a căror expansiune ajunge şi la nord de Dunăre, în teritoriile locuite de români. Veneţienii au nevoie continuă de aliaţi în această aproape necontenită luptă antiotomană şi încurajează rezistenţa ţărilor române. Pe terenul deschis astfel se dezvoltă schimburi comerciale şi artistice, au loc vizite reciproce. În istoria relaţiilor Veneţiei cu Peninsula Balcanică şi Marea Neagră, raporturile româno-veneţiene sunt de luat în consideraţie deopotrivă de istoricii italieni şi români (mai ales aceştia din urmă sunt interesaţi să găsească noi mărturii privind istoria lor, lipsită de izvoare scrise externe în număr revelator), de criticii de artă sau de arhitecţi. Înfloritoarele raporturi economice şi culturale dintre Italia şi România din zilele noastre au o tradiţie, care este cu totul parţial cunoscută.

Pe calea deschisă de N. Iorga şi colaboratorii săi, Institutul Român de Cultură de la Veneţia, creaţie a acestuia, împreună cu Universitatea Ca'Foscari din Veneţia şi Consiliul naţional al Cercetării din Italia, organizează un însemnat Colocviu italo-român între 28-30 noiembrie 2001. Participă 36 de profesori şi cercetători italieni şi români (16 italieni şi 20 de români. Între români, şi doi româno-francezi: Matei Cazacu şi Mihnea Berindei). Este cel mai mare colocviu organizat în Italia din 1995 încoace (atunci fusese organizat tot la Venezia, împreună cu cunoscuta Fundaţie Ci