Se pare că în noaptea asta n-o să fie uşor. Să adorm în noaptea asta n-o să fie o joacă de copii. Bun, aux grands maux les grands remèdes: am nevoie de un film- somnifer, de un film-pentru-nani-nani. Să vedem ce oferă telecomanda. Asta nu. Asta în nici un caz. Poate asta. Arată desuet, pare uitat, probabil că nimeni altcineva nu-l vede în acest moment, este exact ce-mi trebuie: un film de nani-nani. Acţiunea se desfăşoară la bordul unui submarin nuclear. După toate aparenţele, un film "pentru băieţi", confecţionat la Hollywood prin anii '60. Probabil că cinci minute în compania acestui echipaj inimos (îndreptîndu-se către Polul Nord cu o misiune secretă) vor fi suficiente ca să mă adoarmă. Filmule de nani-nani, de ce nu mi-ai ieşit în drum acum cincisprezece ani? Atunci te-aş fi folosit în scopuri mai înalte decît invocarea somnului: împreună cu prietenii mei, te-aş fi luat în serios ca film pentru băieţi, împreună te-am fi luat ca inspiraţie şi în jocul nostru, poate că eu aş fi fost comandantul. Comandantul pare o figură cunoscută. Unde-şi găsea Hollywoodul eroii cu profil de medalie, mărul lui Adam proeminent, voce virilă, maxilar pătrat şi expresia neschimbată de dîrzenie insipidă? Atît de curajoşi, de nobili şi de puri încît copilul care-i admira putea să aibă nopţi de insomnie în urma unei minciuni sau a unei laşităţi sau a unui furtişag copilăresc, simţind că şi-a trădat eroul preferat, că n-a fost la înălţimea valorilor sale, simţindu-se mustrat de erou. Acum ştiu cine e comandantul: Rock Hudson. A murit în anii '80, una dintre primele victime celebre ale unei boli noi. Nu era nici el atît de invulnerabil şi de neinteresant cum pare în film. Încă n-am adormit şi mi se pare că în echipaj există un sabotor. Există unul pe fiecare submarin (oare şi pe Dox? - nu mai ţin minte). Cine să fie - transfugul sovietic sau spionul englez arogant şi dubios? Îmi pl