Este acuzat de cinism cel care, înainte de orice interpretare, descrie pur şi simplu ceea ce vede şi ceea ce aude, pe ici, pe colo, dispreţuind convenţiile, decenţa, opiniile general admise (doxa), moralitatea în general. Desigur, astăzi dezbaterea nu poate fi plasată în cadrul stabilit de filozofii cinici greci de la şcoala lui Anthistene şi a urmaşilor săi, care opuneau legea şi convenţia (nomos) naturii în sensul de physis. Acum, dacă se doreşte evadarea din vulgata "sufletelor pioase", întotdeauna gata să facă în aşa fel încît interesele lor să fie identificate cu moravurile bune şi corecte, cinismul, sau mai bine zis atitudinea intelectuală cinică trebuie înţeleasă în sensul atribuit de limba engleză. Dicţionarul Murray defineşte astfel cuvîntul cynism: "cineva care exprimă tendinţa de a fi neîncrezător faţă de sinceritatea şi motivaţiile acţiunii oamenilor, cu obiceiul de a se exprima batjocoritor şi sarcastic". De fapt ar fi vorba mai curînd de o atitudine sceptică decît de cinism, într-un sens negativ. Astfel, dincolo de filozofia sceptică, limba engleză dă cuvîntului cynism sensul lui sceptic din franceză. Cu toate acestea, în franceză cinismul şi scepticismul îşi împart cîmpul semantic, în bună parte comun. Cinismul - dispreţ faţă de convenienţe şi de opinii, scepticism - prudenţă faţă de valoarea morală a dogmelor şi a maximelor morale, definind modalităţi de gîndire şi de acţiune apropiate şi care se întrepătrund. Or, dispreţul faţă de norme şi de convenienţe exprimă perfect chiar fondul gîndirii critice, adică al îndoielii de la originea gîndirii ştiinţifice şi a nihilismului modern. Mai mult, cinismul şi scepticismul ca metodă

de raţionament ipotetico-deductivă au dat naştere unei posturi proprii filozofiei contemporane, cea a filozofiei suspiciunii. Cei mai importanţi gînditori, de la originea gîndirii moderne, sînt contestatarii radicali