Profesorul Costel Balint este "scos din beciul securităţii de un tip într-un halat albastru şi (...) verificat corporal. Am ghinion" declară profesorul "deoarece am asupra mea o casetă audio care îmi aduce o nouă ploaie de lovituri. Sînt întrebat ce vreau să fac cu ea. (...) Printre noi un subofiţer care dorea să vorbească cu căpitanul miliţiei nu a reuşit. Un puşti de 12 ani, Rudolf, elev în clasa a VII-a C la Generală 7 se afla cu tatăl său. Au fost arestaţi în 16 XII 1989 pe la 21.15 la C.J. P.C.R. După o nouă triere (bărbaţi, femei, copii) sub o nouă ploaie de lovituri şi insulte, sîntem scoşi în curtea Securităţii. Se făcuse deja dimineaţă. Sîntem încolonaţi într-un careu cu mîinile la ceafă. Aerul curat de afară îmi alină durerile şi spaima. (...). Fiind în fruntea coloanei, văd pe cimentul curţii un om culcat pe spate, plin de sînge, horcăind. Este ridicat şi dus cu o maşină într-o direcţie necunoscută mie. Sîntem ameninţaţi cu ani grei de temniţă. După un timp apare o dubă a închisorii în care sîntem îmbarcaţi 60 de oameni într-o înghesuială de nedescris. Urc ajutat de două bastoane croite pe spate de miliţieni. Ultimul urcă un cerşetor cu ambele picioare retezate de la genunchi. Trebuia să-l ţin în braţe. Scena mi se pare grotescă. Uit de toate loviturile şi încerc să mă gîndesc unde vom fi duşi şi ce se va întîmpla cu noi. Sîntem duşi la Penitenciarul Popa Şapcă (...), în celula 56 a închisorii, viitorul meu domiciliu. Sînt printre primii în celulă, îmi iau în primire un pat, la «etajul III», lîngă o fereastră. Aveam nevoie de aer. Nu-mi fac nici o iluzie, ştiu că nu am nici o şansă de scăpare. Îmi revin în memorie evenimentele din 1987, 15 XI de la Braşov. Ştiu ce mă aşteaptă. Între timp uşa se deschide şi un nou grup îşi face apariţia. Mă uit la ei, sînt la fel de bătuţi şi de speriaţi ca şi noi. Dup-amiaza pe la orele 17 se aud împuşcături de afar