Mai întîi a fost Casa Republicii. Pripăşită pe la oraş, urîndu-l, în puţinătatea ei, turma de neica-nimeni, coate-goale ajunşi oameni de stat a decis să schimbe peste o sută de hectare din centrul capitalei României în curte (pe măsura casei), ca la ţară. Aşa se face că "specialiştii" care au "proiectat" Casa Republicii au şi înţărcuit cu un gard de o nesimţire aiuritoare acest perimetru pe care mai întîi l-au demolat, transformîndu-l în maidan. Astfel redus la starea sa originară, semăna mai bine a peisagiul interior de sat sau mahala, de unde provin mai toţi foştii clienţi ai arhitectei (încă!) şefe a edificiului, Anca Petrescu. O sută de hectare, destinate celei mai publice clădiri din România, au devenit fund de curte, cu bălării şi toate acareturile respective: barăci de şantier şi lucruri netrebuincioase, în derelicţiune. În centrul Bucureştilor zace prototipul monumental al curţii de infra-ţară scorniceşteană. Atitudinea acestor neisprăviţi faţă de spaţiul public dovedeşte nu doar lipsa lor de concept, ci şi atitudinea primitivă faţă de formele urbane, aşa cum le-au găsit cînd s-au pripăşit pe lîngă capitală. Dacă vreun loc le face trebuinţă, este imediat înţărcuit şi asumat ca fiind "privat", al celui mai puternic. Nu mă refer numaidecît la bietele locuri de parcare luate în posesie prin gesturi mult prea asemănătoare modului în care cîinii îşi marchează teritoriul, decupîndu-l, spre a-l recunoaşte ca fiind al lor. Mă refer şi la monumentele înţărcuite cu gărduleţe şi cu lanţuri. Mă refer şi la gesturile flamboiante ale unor instituţii de stat care şi-au făcut, pe banii noştri, garduri inexpugnabile. Exemplul - care mă lasă visător pe mine şi indiferenţi pe toţi primarii sectorului 6 care s-au perindat de atunci încoace - este modul primitiv, trufaş şi fraudulos în absolut cum Oficiul Poştal 66 din Drumul Taberei şi-a făcut garduri din tablă şi fier fo