Ziua naţională a venit repede şi a trecut iute. Dar nu la fel pentru toată lumea: la unii a venit mai devreme, iar la alţii n-a venit deloc (precum calviţia la bărbaţi, îmi suflă cineva). Pentru capii bisericii ortodoxe, parcă mai importantă a fost ultima zi a lui noiembrie, ziua de Sf. Andrei - de altfel, acum cîteva săptămîni chiar s-a sugerat, în numele Sinodului, că 30 noiembrie ar putea fi o zi naţională alternativă, din motive (privind începuturile creştinării noastre) asupra cărora preoţii par a avea mai multe certitudini decît istoricii. Ideea mi se pare excelentă - dar numai cu condiţia ca tot Sinodul să întocmească şi calendarul român de aderare la NATO şi UE, ceea ce ne-ar putea oferi surpriza de a intra în structuri nu poimîine, ci alaltăieri. Pentru dl Sogor Csaba - senator de Miercurea Ciuc şi slobozitor candid de porumbei croncănitori pe gură -, ziua naţională urma să fie un fel de zi de doliu, cu mătase neagră pe mînecă; noroc că maghiarii ardeleni sînt şi ei tot români - adică unii sînt, firesc, mai deştepţi decît alţii - şi nu l-au luat în serios. Totuşi, şi această idee mi s-a părut strălucită - dar numai cu condiţia ca dl Sogor să facă un duo cu dl primar Funar şi să colinde împreună ţara, trei sute de zile pe an: primul cu doliu pe braţ şi celălalt cu tricolor, ambii aruncînd panglici printre buze - spre ciuda clovnilor şi a caselor de modă, care nu au intuit niciodată valoarea unei asemenea cromatici interetnice. În plus - spre ciuda fetelor de la André -, acest duo decadent de comă al eroilor de Cluj şi Ciuc s-ar putea numi (şi astfel Sinodul ar fi satisfăcut, iar cercul nostru se închide) Andreii. Dar, cu toate astea, surpriza lui 1 Decembrie nu a venit dinspre Biserică sau dinspre Har-Cov, ci dinspre bulgari. N-aţi aflat încă? Vi se pare imposibil? Martor îmi este chiar ministrul Apărării, dl Ioan Mircea Paşcu. Pînă la a-l cita, să ne