E frig, e vînt, e prea devreme acum la Coloane, ceva mai încolo, într-o curte interioară, va fi doar frig, vîntul va fi fără putere, iar timpul nu va mai trece a aşteptare, pentru că vom găsi o bancă, ţigările vor începe să ardă şi, suflînd fum şi abur, vom începe să vorbim, în această zi mohorîtă, despre cele cinci simţuri, despre mult mai multele senzaţii, despre darul lor de a închide într-un cerc de tangibil atîtea şi atîtea lucruri imateriale sau îndepărtate. Mă refer aici la mirosurile bune, de dimineaţă cînd te duci la serviciu, la mirosul înecăcios de fum şi de ceaţă, la beţia mirosului de metrou, care-ţi dă o ameţeală de care nu te poţi sătura vreodată, la mirosul de "Pomul Lăudat", magazinul copilăriei mele, la cel de hotel, de şerveţel ars, de cerneală tipografică; la mirosurile rele: de moş, de bachelită arsă, de pipi pe tablă, de polen. Mai este vorba de senzaţia extraordinară pe care i-o dă palmei bara rece din tramvai, de cea dată de blocurile de gheaţă puse la nunţi şi botezuri peste sticlele de vin, de ceea ce simţi pe frig şi zăpadă, de atingerea paginilor de foiţă de ţigară, de bucata de talc pe care o sfărîmi în mînă ca halterofilii sau gimnastele. Mă gîndesc la lucruri precum senzaţia insuportabilă pentru unii de a mînca ou fiert sau la mazărea la borcan care dă anxietate, la senzaţia de batistă pe dinţi, la plăcerea de a sta într-o cameră care emană vapori de vopsea din giurgiuvele şi din tocul uşii. La cum, în prezenţa lor, coaja amintirilor sau a dorinţelor cedează şi lăsîndu-le atunci să fie trăite pe toate, bune sau rele. Dintre ele unele îşi vor avea aici povestea lor, altele vor rămîne doar enumerate, aşa cum au fost şi în conversaţia noastră sau în gînd. Să ne întîlnim pentru început cu mirosul de doctor care-ţi strîngea stomacul şi te făcea să plîngi. Să vorbim mai apoi despre uşa de la etajul I al Policlinicii Globului, pe care s