Paul Schuster-Stein"Le urez cititorilor dvs. sa intampine acest Craciun cu speranta si cu un gand bun pentru stramosi". Nascut intr-un sat sasesc din Ardeal - Dacia, Paul Schuster-Stein si-a parasit demult locul copilariei, dar nu si amintirile care il leaga de el. Si pentru ca a vrut ca ele sa-i fi...
Paul Schuster-Stein"Le urez cititorilor dvs. sa intampine acest Craciun cu speranta si cu un gand bun pentru stramosi"
Nascut intr-un sat sasesc din Ardeal - Dacia, Paul Schuster-Stein si-a parasit demult locul copilariei, dar nu si amintirile care il leaga de el. Si pentru ca a vrut ca ele sa-i fie la indemana, le-a transformat in fotografii, pe care le-a etalat intr-o expozitie. Ferestre deschise spre o lume care a disparut, imaginile lui sunt o calatorie nostalgica, un album din care astazi personajele au fugit. Ce bine ca uitarea se impiedica, cateodata, in memoria unui aparat de fotografiat!
- D-le Schuster, sa continuam calatoria in trecut, inceputa in expozitia dvs. Fotografiile sunt superbe, dar ceva lipseste totusi din ele. Ceva pe care memoria peliculei nu il poate inregistra: sufletul! Sufletul unui sat sasesc din Ardeal. Ati putea sa vorbiti despre el?
- Pe vremea copilariei mele, populatia satului era formata jumatate din sasi, jumatate din romani. Dacia (numele german al satului este Stein) era, deci, un sat cu suflete diferite, dar oamenii se intelegeau intre ei, era liniste, pace, n-au fost niciodata, dar niciodata dusmanii intre noi. Romanii erau mai "poeti", comunitatea sasesca era condusa, insa, dupa niste reguli extrem de stricte, totul era foarte bine organizat, fiecare om avea rostul lui. Nimeni nu se simtea de prisos. Simteai ca faci parte dintr-o comunitate. Fiecare strada era o asa-numita "Nachbarschaft", adica o "vecinatate". Cel mai in varsta gospodar de pe strada era ales in functia de sef, de "tata de vecina
