Christopher NEW
Philosophy of Literature. An Introduction
London and New York: Routledge, 2000, 151 p., f.p.
Intrebarea de mai sus este practic centrul de greutate al lucrarii de „filozofia literaturii“, aparute anul trecut la Routledge sub semnatura profesorului Cristopher New (cunoscut ca prozator). Autorul, riguros si consecvent (e seful Catedrei de Filozofie a Universitatii din Hong Kong), isi propune sa-i dea un raspuns convingator in finalul analizei sale, nu din unghiul teoriei literare, ci al filozofiei, desi – in mod interesant – accepta inaugural faptul ca lectorii sai vor fi mai curind literatii decit filozofii. Ne aflam asadar in fata unui eseu despre natura literaturii si a functiilor estetice principale, construit cu mijloacele logicii si ale filozofiei limbajului (o disciplina destul de noua, din punct de vedere strict epistemologic, in lumea universitara internationala, in ciuda „antecedentelor“ ei din gindirea europeana traditionala).
New porneste firul demonstratiei de la trei silogisme legate – intr-un fel sau altul – de fenomenalitatea literara. Citind, descoperim treptat ca – in reprezentarea noastra mentala („devirusata“ de teorii si concepte invatate in scoala) – nu orice text/discurs isi poate asuma o identitate literara. Iata citeva situatii: referindu-se la drama, tendinta individului este de a o disocia de literatura (asteptarea subliminala a „lectorului“ pare a fi, in acest caz, de a o „vedea“ in varianta scenica si nu de a o „citi“ ca text); ascultind un discurs politic ori citind unul – chiar atunci cind autorul lui se afla in galeria celebra a marilor oratori care, in chip necesar, investesc arta vorbirii publice cu virtuti estetice, de la Cicero, la Lincoln si Luther King – , din nou, sentimentul nostru ramine mai degraba unul de nefamiliaritate literara (impresia de ansamblu a colectivitatii este
