Ultima producţie a Companiei de Balet a Operei bucureştene este în adevăr o premieră şi nu o reluare.

Ion Tugearu, realizatorul acestui recent spectacol, nu este numai creatorul coregrafiei, al regiei; şi-a propus, de asemenea, refacerea libretului datorat, în versiunea sa iniţială, compozitorului însuşi, marelui muzician rus care a fost Serghei Prokofiev.

Premiera mondială a avut loc la Sankt Petersburg, la "Teatrul Kirov", în urmă cu peste şase decenii, în anii premergători războiului; viziunea coregrafică de esenţă romantică, viziune concepută de celebrul Lavrovski, a rămas peste decenii, o versiune de referinţă; în importantă măsură datorită creaţiei realizate de marea balerina care a fost Galina Ulanova.

Este o versiune ce se bazează pe datele baletului academic, date puternic consolidate de şcoala rusă, aici într-o viziune neoclasică quasi instituţionalizată, reluată, copiată, multiplicată pe multe dintre marile scene ale lumii; ecourile acestei celebre producţii, ne aducem aminte, au fost amplificate de o realizare cinematografică nu mai puţin celebră în anii '50.

Ion Tugearu a evitat capcana drumului bătătorit; a evitat formula iniţială devenită celebră, formulă ce ar fi impus servituţi, ar fi impus doar o adaptare a coregrafiei iniţiale; cu ajutorul Lianei Tugearu a simplificat, a rescris libretul propus de compozitor; a dorit să se concentreze asupra datelor tragediei lăsând deoparte aspectele periferice ale subiectului, s-a adâncit în sondarea psihologică privind relaţia dintre personajele principale.

Ar fi putut alege o altă muzică. Cea a lui Berlioz, cea a lui Ceaikovski i-ar fi putut oferi o sporită libertate de mişcare. Tugearu s-a oprit asupra muzicii lui Prokofiev considerată a fi, în multe dintre momentele acesteia, de esenţă romantică şi, pe de altă parte, suficient de plastică din punct de vedere imagistic,