Unele forme şi construcţii populare şi familiare, folosite tot mai mult în limbajul standard, nici nu ne mai atrag atenţia. "Banalitatea" lor ascunde adesea aspecte foarte interesante din punct de vedere lingvistic, dar care au fost mai puţin discutate şi analizate. în textele publicistice actuale apare, de exemplu, destul de des, o construcţie foarte obişnuită a limbii vorbite, în care adjectivul bun determină un substantiv la plural cu referinţă temporală (mai exact, desemnînd o unitate de măsurare a timpului): ani, luni, săptămîni, zile, ore etc. Iată cîteva exemple: "au poluat pămîntul şi solul pe ani buni de acum înainte" (Dilema 277, 1998); "aflat de cîteva luni bune după gratii" (România liberă = RL 2269, 1997, 1); "tot încearcă de atunci, de câteva săptămâni bune, să-şi repare greşeala" (Evenimentul zilei = EZ 2798, 2001, 15); "după cinci ore bune de navigat pe Internet" (EZ 2426, 2000, 3). E limpede că bun are în aceste contexte o valoare pragmatică sau argumentativă (corespunzînd cu ceea ce, în stilistica mai veche, era considerat "semnificaţie afectivă"). Contextele în care poate apărea bun cu această valoare sînt de mai multe feluri: nedeterminat - ani buni; cu adjectiv nehotărît (cuantificator nedefinit) cîţiva ani buni; cu cuantificator numeric: doi ani buni. Ultima combinaţie dovedeşte că semnificaţia adjectivului bun exclude echivalarea cu "mult" ("două ore bune" rămîn două ore), după cum raportarea la sensul fundamental al unităţilor de măsură exclude interpretarea "lung". Sînt excluse cel puţin sensurile obiective ale termenilor. Rolul lui bun în asemenea contexte este de a adăuga o evaluare dintr-un punct de vedere subiectiv: "care înseamnă un interval mare pentru...". în linia şcolii franceze care se ocupă de funcţionarea argumentativă a limbajului, am spune că este vorba aici de marcarea unei orientări argumentative în sensul "destul de mul