Prezentând în nr. 47 al Românie literare romanul epistolar Emil Cioran - Friedgard Thoma, apărut recent în Germania, promiteam un interviu cu Friedgard Thoma. Mă ţin acum de cuvânt.

Apropierea de autoarea acestui inedit roman epistolar s-a făcut, empatic, firesc, într-o seară de sfîrşit de noiembrie cînd printr-o convorbire telefonică prealabilă, am stabilit să ne întîlnim în locuinţa ei situată într-o zonă rezidenţială din Köln. Drumul nu a fost lipsit de peripeţii. Deşi am fost prevenită asupra unor trucuri de care trebuia să uzez pentru a nu ajunge printr-o scurtă şi greşită cotitură a maşinii, direct pe podul care ne purta pe celălalt mal al Rinului, în loc să ne înscrie pe traseul care ne-ar fi dus nu fără şerpuiri, la adresa cuvenită, eroarea aproape inevitabilă s-a produs. Şi odată cu ea, întîrzierea cu vreo 20 de minute faţă de ora stabilită. Graţie telefonului mobil, am putut comunica această cu totul nedorită " abatere " de la traseu şi de la program. Vocea puternică şi modulată, caldă a celei care îl încîntase şi pe Cioran, făcîndu-l să se bucure de binefacerile telefonului (pe care altminteri îl detesta) m-a liniştit. Cînd am ajuns, eram deja aşteptată "la fereastra" deschisă, deşi seara era rece şi ploioasă. O siluetă delicată, ochi vii, de culoarea chihlimbarului, o privire jucăuşă, directă, dar totuşi iscoditoare, un rîs generos - într-un cuvînt o femeie frumoasă, fermecătoare m-a întîmpinat. Fiind împreună cu soţul care m-a condus la aproape "inaccesibila adresă", am fost imediat poftiţi în casă, invitaţi la un ceai. O uşoară undă de emoţie plutea în aer, de ambele părţi. S-a spulberat însă deîndată ce Emil Cioran a fost adus în discuţie. Am putut vedea manuscrisele scrisorilor: răsfoindu-le cu delicateţe autoarea mi-a spus "uitaţi viu, parcă ieri le-am primit. Cînd le recitesc, el este ca şi viu". Un concert de pian asupra căruia nu m-am