Scrisoarea Saptamanii. . "Nu alungati copiii departe de Mos Craciun" Sunt Elvi. La vara, in august, implinesc 45 de ani. Multi dintre ei i-am petrecut in spitale. De aproape 20 de ani, nu mai pot merge singura pe strada, nu prea mai ies in curte. Locuiesc cu mama, cu tata si cu fratele meu, care este...
Scrisoarea Saptamanii
"Nu alungati copiii departe de Mos Craciun" Sunt Elvi. La vara, in august, implinesc 45 de ani. Multi dintre ei i-am petrecut in spitale. De aproape 20 de ani, nu mai pot merge singura pe strada, nu prea mai ies in curte. Locuiesc cu mama, cu tata si cu fratele meu, care este casatorit si are un baietel de numai cateva saptamani. Citesc si am o iconita pe masa. Am multe amintiri. Din scoala, de la Policlinica unde am lucrat cativa ani la registratura Sectiei de pediatrie. Acum, privesc lumea de aici, din camera. Ii aud fosnetele, zgomotele, urletele. Ma gandesc la povestile cu invataminte, pe care mi le spunea bunica si as vrea sa le pot spune si altor copii. Dupa cum m-ar bucura, zau m-ar bucura, ca ei sa vada icoanele pe care le picteaza mama. Pentru ca pe dvs., cei de la "Formula As", va citesc si va iubesc, as vrea ca de Sarbatori sa va evoc o imagine de demult. E prima oara cand indraznesc sa scriu unei publicatii mari si celebre. Pana acum, am corespondat cu reviste din orasul meu. Dar, mai bine sa va povestesc despre Mos Craciun. Sau, mai exact, despre ce inseamna el pentru mine.
Copil fiind, asteptam Craciunul cu mare nerabdare si bucurie. Traiam si emotie, si curiozitate cu gandul la darurile ce urma sa le primesc, dar mai ales ma infioram de placere, visand la personajul fantastic si sfant care sosea din departari: Mos Craciun.
La scoala si la serviciul parintilor, mai venea insa Mos Gerila. Sub un brad mare, ne adunam cu totii: colegi de scoala, copii aproape necunoscuti, vecini din cartier.
