Asa cum se intimpla de obicei cu orice mare grupare literara, „Scoala de la Tirgoviste“ a devenit incetul cu incetul un mit. Un mit necesar, dupa cum tine sa ne asigure realitatea prozei noastre de azi, in care mentalitatea estetica, formele stilistice si structurile narative dominante sint in esenta lor „tirgovistene“. In ce-i priveste pe Radu Petrescu, Mircea Horia Simionescu, Costache Olareanu, Tudor Topa, Petru Cretia si Alexandru George – membrii de fapt si de drept ai acestei „scoli“ –, ei sint deja niste clasici ai modernitatii. Ai unei modernitati deja postmoderne ar trebui, poate, spus, chiar daca aceasta afirmatie ar complica in plus lucrurile. In orice caz, se poate observa cu ochiul liber ca din 1980 incoace modelul tirgovistean si-a dovedit tot mai pregnat viabilitatea, provocind filiatii, succesiuni creatoare, reflexe mimetice, chiar si forme de prozelitism.

Poate ca aceasta a fost una din ratiunile pentru care in urma cu doi-trei ani am discutat cu poetul Calin Vlasie, directorul Editurii Paralela 45, si am decis sa infiintam o noua colectie intitulata chiar asa: „Scoala de la Tirgoviste“. Ideea noastra a fost imediat imbratisata de eseistul si prozatorul Mihai Dragolea, unul dintre putinii nostri specialisti in subtila poetica a prozatorilor aici in discutie. Sint sigur ca, daca ar mai fi fost in tara, Dan Culcer (cel care a impamintenit in critica noastra formula „Scoala de la Tirgoviste“) ni s-ar fi alaturat si el. Apoi, in timp, au urmat citeva discutii de tatonare cu Mircea Horia Simionescu. Dar si eu si Mihai Dragolea ne-am dovedit inconsecventi in a-l cistiga de partea ideii. Cu Alexandru George si Costache Olareanu nici macar nu am reusit sa stabilim un contact. Cit despre intilnirile mele sporadice cu Tudor Topa, acestea alunecau mai intotdeauna in alte discutii decit cele legate de o posibila colectie in care sa-i republicam cart