Sfirsitul anului aduce o veste deconcertanta: Irina Coroiu nu mai lucreaza la Cinemateca Romana! Supusa la tot felul de sicane administrative, singura profesionista de notorietate a acestei institutii, care se scufunda incet, dar sigur, in anonimat, a preferat sa-si dea demisia...
Cu Irina Coroiu plecata de la Cinemateca (dupa Bujor T. Ripeanu, dupa Dinu-Ioan Nicula...) dispare un climat cinefil care dadea profil cultural unei Cinemateci ce risca sa devina un SRL pestrit – 1/2 cinema de cartier, 1/2 birt. Irinei Coroiu i se datoreaza mai toate manifestarile de anvergura ale micului cine-templu din str. Eforie: avanpremiere (Marfa si banii s-a vazut pentru prima data aici), retrospective, spectacole omagiale etc. A curatoriat acele „carte blanche à“ din ciclul Profesiune: filmul (in care, iata, nici un an n-a trecut de cind am propus selectia (Re)descoperiri, in care s-a vazut – pentru prima data pe ecranele romanesti – un Wong Kar-wai), a reusit sa umple salile propunind proiectii-soc, a prezentat, repertoriat si creat evenimente – a fost, pe scurt, un factotum al unei institutii pindite din toate partile de anchiloza si manelizare culturala...
Recompensa? De-mi-si-a!
M-as fi asteptat ca aceasta plecare sa stirneasca ecouri, daca nu in presa tabloida, preocupata de sinii Danielei Györfi si de buricul lui Jojo, atunci macar in cea culturala. Dar si aceasta este prea ocupata de repunerea pe tapet a aceluiasi model parohial, a acelorasi obsesii identitare si acelorasi nume canonice ca-n urma cu zece ani... Cu exceptia – intotdeauna o exceptie! – neobositului Valerian Sava (vezi articolul aparut recent in Romania literara), breasla tace. Si tace pentru ca, probabil, doarme – cu caciula (sau, pentru ca breasla e majoritar feminina, broboada) trasa adinc pe ochi.
Si de ce nu ar dormi, daca oricum n-are ce face?
Cei care fac ceva in nume
