„Presedintele Ion Iliescu a inaugurat astazi noua cladire a Bibliotecii Academiei. Aceasta adaposteste peste 3.000.000 de carti, citite, anul trecut, de peste 40.000 de cercetatori, in afara de cititorii ocazionali.“
(Stire din ziare)
Fiindca aveam nevoie, m-am dus si eu sa consult citeva carti din vastele fonduri ale bibliotecii.
Intru deci in noua cladire a Bibliotecii Academiei. Portarul ma pune sa inchid usile dupa mine, „ca e frig“, si cu greu imi inabus tifna de a spune, nu stiu cui, ca din cele treizeci de miliarde investite puteau sa-si cumpere naibii si un groom pneumatic. Culoarele sint noi; pe usi nu scrie nimic, nici „Contabilitate“, nici „Personal“, nici „Director“, nici nimic. Intru in primul birou si intreb unde se fac inscrierile. In cladirea din fata, imi raspunde secretara. Imi arata. Trebuie sa ies, sa ocolesc toata cladirea si sa intru pe altundeva. Ma execut. Curtea Bibliotecii Academiei e un teren viran, bintuit de ciini salbatici, pe care ii lapidez cu animozitate. Gasesc destul de greu un birou meschin, cu linoleum pe jos, si musama pe cele doua mese printre care trec. Explic ca sint asistent universitar din Timisoara, doctorand, am venit inadins pentru patru zile si am nevoie sa citesc niste carti de acolo. Nici vorba de permis temporar, tipa Scylla si Caribda. Mergeti la director!
Retraversez terenul viran, risipind cu pietre diavolii tasmanieni. Ajung, calauzit, in (stupoare) primul birou din care iesisem. E biroul directorului. Ma primeste, dupa o scurta asteptare, fara sa-si scoata nasul din ziar. Reexplic: asistent universitar, doctorand, Timisoara, scurt timp Bucuresti. Directoralele dioptrii nu se dezlipesc din pagina Diverse a ziarului. Simt ca mi-am epuizat argumentele…
– …’bin doch nicht keyn ganef, Gottenyu!
Argumentul ca nu sint un infractor pare a cintari mai mult… Directorul le telefone
