O dată dobîndită o anume libertate a prezenţei şi a manifestării publice, fie ea şi minimală, artistul îşi redobîndeşte, aproape spontan, şi dreptul legitim la o anumită geografie interioară. Cazurile cele mai spectaculoase sînt tocmai acelea în care debutul artistic are loc într-un climat nonconformist, ateu şi insurecţional, iar evoluţia ulterioară acreditează existenţa unor tensiuni profunde, a căror eliberare deplasează întregul ceremonial al creaţiei înspre spiritualism, în sens larg, sau chiar înspre sacru şi eclezial. Aşadar, pictori care au traversat, iniţial, experienţele unui simbolism tardiv, ale conceptualismului sau ale unui anumit tip de constructivism, plasate oricum într-un spaţiu în care nonfigurativul se confruntă doar cu abstracţiunea, au descoperit mai apoi valorile lumii create, ale formelor constituite, ale voluptăţii panteiste pe care materia o poartă în sine sau, dimpotrivă, ale recuzitei ecleziale şi ale hieraticii de certă descendenţă bizantină. începînd cu deceniul opt, chiar cu primii lui ani, tendinţele se diversifică şi dinamica lor se accelerează. Deşi, în mod curent, artiştii tineri continuă să rămînă în perimetrul genurilor consacrate şi să ,,picteze" conform aceloraşi reţete tehnice, în fond lucrurile se schimbă decisiv. Pictura nu mai este nici un mijloc de consacrare a unei anumite realităţi, nu mai este nici o glosă pe marginea idealităţii sau o formă de acces în spatele materiei, acolo unde aşteaptă bucuriile spiritului pur, ci, pur şi simplu, o continuă negociere cu limbajul şi o tehnică de eliberare a tensiunilor existenţiale. Chiar dacă fac expoziţii şi lucrează la şevalet, în atelier sau în spaţiul liber, dorinţa artiştilor de a scăpa din captivitatea genurilor şi din stereotipiile meşteşugului este vizibilă de la mare distanţă. încercările de evadare către noi modalităţi de expresie, către foto şi video sau către instal