Dintre toate reacţiile la hatârul pe care ni l-a făcut Europa - anularea necesităţii vizei pentru românii care călătoresc în spaţiul Schengen - cel mai mult mi-a plăcut ieşirea îmbufnată a lui Vadim. Strâns cu uşa, "tribunul" nu putea spune, francamente, că românii nu trebuie să călătorească în străinătate. Deşi în perfectă concordaţă cu doctrina partidului, o astfel de declaraţie ar fi însemnat să le ia românilor o iluzie. Tocmai el, specialist în oferirea de iluzii grandioase! A spus doar că în străinătate vor continua să meargă tot cei care au mai fost. Se subînţelegea - miniştrii, parlamentarii şi alţi duşmani ai patriei, între care, desigur, intelectualii.
Vadim se înşală. în noile condiţii, vor pleca mult mai mulţi români decât ne imaginăm. Vor pleca şi se vor întoarce. S-a întâmplat să discut mult, în ultimele luni, cu oameni mai de la coada ierarhiei sociale: ţărani proletarizaţi, şantierişti, muncitori necalificaţi, mici meseriaşi rămaşi fără loc de muncă sau chiar fără meserii. Nici unul dintre ei nu-şi vedea rezolvate problemele în România, dar nici unul nu-şi punea problema să se stabilească definitiv în străinătate. Idealul lor coincidea cu cel al sârbilor din anii '60-'70. Şi, într-un fel, şi cu idealul şi ritmul transhumanţei mioritice: câteva luni de muncă în Occident, din primăvară până-n toamnă, urmate de câteva luni de odihnă, mai mult sau mai puţin activă, acasă - în Maramureş, în Dobrogea, în Botoşani.
Ciudat e că acest tip de existenţă - anticipat şi de mult-discutata "legitimaţie de ungur", care oferea unor români posibilitatea de-a lucra legal în străinătate - convine şi Europei de Vest. Mă întreb doar dacă naţionaliştii de serviciu vor sări iarăşi ca arşi. Logic ar fi să sară. Dacă nu, înseamnă că atunci când s-au repezit la beregata lui Viktor Orban (să fie clar, un personaj politic absolut detestabil, dar din cu totul alt