"Unde sint bomboanele mele de la Mos Craciun?" Intrebarea copilareasca a sunat cu totul nefiresc in gura unui copil plin de singe, care abia isi revenise din inconstienta. Fata lui Bogdan Loghin era o rana imensa, urechea dreapta era ferfenitita, buza de sus era si ea sfisiata dintr-o parte in alta si avea numeroase muscaturi in zona cefei, pe cap si la mina stinga. Medicii care i-au acordat primul ajutor au fost ingroziti de ce au vazut, neintelegind cum a putut un copilas sa fie astfel sfirtecat. Baiatul a ajuns intr-un asemena hal dupa ce, in plina zi, a fost atacat de trei ciini fiorosi, la marginea localitatii Paun, in zona Bucium. Baietelul a fost adus in stare de soc ieri la Spitalul "Sf. Spiridon", consultat la Spitalul de Neurochirurgie si apoi la Spitalul de Boli Infectioase. Aseara, la ora 20, parintii lui Bogdan, care are numai sapte anisori si jumatate, nu stiau ca baietelul lor a trecut la un pas de moarte. Vecinii spun ca tatal lui a plecat dimineata la serviciu si se intoarce seara tirziu, iar mama era la Iasi, pentru ca celalalt copil al familiei Loghin, Marius, elev in clasa a V-a, a cazut pe gheata si s-a lovit la cap, fiind internat in spital. "Ajutor, sariti ca ma maninca ciinii" Practic, toata suflarea din Paun comenta ieri ce s-a intimplat si se intreba daca baietelul a scapat cu viata dupa scena de cosmar pe care unii o vazusera. "Nu stiu cum de nu a murit de frica", spunea un localnic care a vazut copilul cind a fost adus la cabinetul medical. Dupa serbarea de Mos Craciun de la scoala din sat, Bogdan a plecat spre casa, situata la circa doi kilometri de scoala. Copilul face acest drum in fiecare zi pina la scoala si inapoi, dar pina acum nu a avut nici un fel de probleme. "Eu eram cu fetita mea si, la o bucata, ne-am despartit pentru ca drumul spre casa lui este altul. Dupa vreo cinci minute am auzit strigindu-l: "Ajutor, sariti ca ma maninca