Contele Guy Tyrel De Poix- Presedintele Societatii Euro-Romane de Vinuri de Exceptie (Serve) -"Sunt Cavalerul Alb al vinului romanesc". Cand e vorba de printi, conti, marchizi sau baroni, multi romani cred inca in scornelile comuniste, care mai dureaza si azi: "Nobilimea, lipitoarea poporului". In r...
Contele Guy Tyrel De Poix- Presedintele Societatii Euro-Romane de Vinuri de Exceptie (Serve) -"Sunt Cavalerul Alb al vinului romanesc"
Cand e vorba de printi, conti, marchizi sau baroni, multi romani cred inca in scornelile comuniste, care mai dureaza si azi: "Nobilimea, lipitoarea poporului". In realitate, nobilimea moderna si chiar unele case regale lucreaza efectiv alaturi de intreaga societate din care fac parte, in afaceri, in industrie, in actiuni de binefacere, in diplomatie si comert. Titlurile de noblete si-au pierdut stralucirea "pasiva" de odinioara, sub impulsul valorilor democratice, dar au ramas sa defineasca cel putin o elita de oameni educati si atasati traditiilor, un factor de echilibru impotriva suvoiului nivelator al globalizarii. Monarhisti sau republicani, nobilii de azi ai Batranului Continent au doctorate in informatica si economie, in politica si diplomatie, functionand ca niste veritabili manageri cu sange albastru ai Uniunii Europene. Cel putin asa ne asigura nobilul Guy Tyrel de Poix, conte si presedinte al Societatii Serve din Ceptura, Prahova: "Eu nu sunt un patron, eu sunt un capitan".
***
In semn de rebeliune tinereasca, specifica anilor 60 din Franta, fiul contelui Louis Tyrel de Poix (industriasul care a invins concernele Kodak si Fuji, castigand o licitatie pentru productia de filme in India), Guy Tyrel de Poix a studiat stomatologia, si nu comertul sau industria, cum dorea seniorul familiei. A lucrat chiar ca dentist, vreme de 8 ani, in Val dIser, statiunea vestita pentru sporturile de iar