Brancoveni -manastirea inviata de sapte ori. La fel ca si oamenii, locurile par sa aiba un destin. O soarta mai blanda sau una inversunata, prezisa parca de ursitori. Asemanarea lor cu viata omeneasca este uneori atat de vadita, incat iti vine sa le mangai de mila, ba chiar si sa le preiei suferinta...
Brancoveni -manastirea inviata de sapte ori
La fel ca si oamenii, locurile par sa aiba un destin. O soarta mai blanda sau una inversunata, prezisa parca de ursitori. Asemanarea lor cu viata omeneasca este uneori atat de vadita, incat iti vine sa le mangai de mila, ba chiar si sa le preiei suferinta asupra ta. Asa s-a intamplat si la Manastirea Brancoveni, din sudul Olteniei. Ctitorie domneasca, veche de peste sase sute de ani, aflata in calea tuturor navalirilor carora Dunarea nu le-a stat niciodata in drum, ea a fost parjolita pana in temelii, dar a inviat de sapte ori din cenusa, in sunet de clopote si cantece bisericesti. Nu intamplator, pe unul dintre peretii bolnitei aflate in curtea asezamantului, mana unui zugrav anonim a caligrafiat cu varful pensulei pe fresca veche, suspinul psalmistului David: "Omul ca iarba, zilele lui ca floarea campului; asa va inflori. Ca vant a trecut peste el si nu va mai fi si nu se va mai cunoaste inca locul sau"... Nu prea departe de manastire, intelepciunea profetului biblic se adevereste in marea de iarba arsa de brumele toamnei, care acopera generatii de oseminte ingropate in pamant.
Ograda cu maici
Drumul ce duce de la Slatina spre Caracal este strajuit de lunca larga a Oltului. La jumatatea sa, pe colinele domoale dinspre rasarit incepe sa serpuiasca, printre vii si livezi tinere, o cale ascunsa vederii. Pe neasteptate, chiar sub buza malului inalt al luncii, iti rasar inainte zidurile albe, de creta, si turla majestuoasa a Manastirii Brancoveni. Uluit de maretia neasteptata a ctitor
