Restul psihologic

1. Oamenii elimină psihologia din vederile lor din chiar momentul în care îi conştientizează adecvarea la o situaţie. Ceea ce ar putea fi calea de ieşire pare tocmai din acest motiv o fundătură. Rezolvarea este refulată - culmea, sub justificarea unui pragmatism neconcesiv (lipsa de timp, bani, răbdare). Aceste frisoane heirupiste trădează o imaturitate obişnuită să se ia în serios. Solicitarea şi căutarea de soluţii a devenit de mult un joc în sine. Soluţiile se mulţumesc doar să excludă alte soluţii.

Analfabetismul afectului românesc perturbă grav o urbanitate oricum rudimentară, şcoli, fabrici, umeuri, aziluri, închisori şi celulele lor de bază, familiile concentrate la bloc. Non-verbalizarea, neconştientizarea nevoii şi a neputinţei reprezintă azi simptomul cel mai grav al crizei omului obişnuit.

2. Dar intelectualii? Săptămâna 9-15 octombrie 2000, miercuri, la un talk-show de pe Antena 1: ,,Mă tem că oamenii vor vota la alegerile din noiembrie psihologic (şi nu raţional)". E deci psihologicul ştampilă de vot pentru cetăţeanul turmentat? Sâmbătă, pe TVR 2, se sancţionează o calificare psihanalitică a parkinsoniadei edilitare ceauşiste, pe motivul inculturii celui vizat. Ideea inocnştientului ca joc convenţional sau livresc implică însă doar o amiciţie distantă cu psihanaliza, care nu înseamnă decât contrariul ei.

Săptămâna 2-8 octombrie, duminică: Aleksandr Kwasniewski, proaspăt reales preşedinte al Poloniei, declară la televiziunea publică: ,,Uniunea Europeană va fi obiectivul meu cel mai important. Vorbesc despre Uniunea Europeană nu doar în dimensiunea sa economică şi politică, ci şi psihologică. Polonezii trebuie să se pregătească să facă faţă acestei mize." (Adevărul nr. 3215/10. 10. 2000). Cu doar câteva zile înainte, Németh Zsolt, secretar de stat în Ministerul de Externe al Ungariei, aprecia