Oscar Lemnaru ("Oscărel" pentru amici) a fost, în interbelic, un prozator cu producţie puţină, eminent cunoscător într-ale filosofiei (fusese un neîntrecut cunoscător al lui Spinoza), cînd şi cînd, semnînd prin reviste, mici contribuţii în domeniu. Fiind un om cu o inteligenţă remarcabilă, un spirit viu, ascuţit şi cu replica întotdeauna la îndemînă, era, în cafenelele selecte (cu deosebire la "Capşa"), un calamburgiu superior, prieten cu trei mari spirite: Ion Barbu, Camil Petrescu, Şerban Cioculescu. Acolo îşi încrucişa spada, totdeauna ascuţită brici, cu diverşi interlocutori, reduşi, prin calambur, la tăcere. Ion Iancovescu, marele actor, mereu lipsit de bani, s-a războit, odată, cu Lemnaru. Pus la punct şi redus la tăcere, Iancovescu ar fi exclamat, mult iritat: "Te împuşc". La care Lemnaru, alb, i-a replicat: "Dar ce eu sunt un franc?", aluzie la situaţia celor mereu fără bani despre care se spunea că "împuşcă francul". Iancovescu, umilit de replica inteligentă, a trebuit, cavalereşte, să dispară din cafenea. Tot lui Lemnaru i se atribuie apostrofa despre Mircea Eliade, reîntors de la studii din India fără doctorat: "Mircea Eliade, a spus Lemnaru, ne-a cam hindus în eroare cu sanscrita lui". Şi tot aşa înainte, mereu sclipitor şi solicitat pînă la adulaţie. S-a întîmplat că Lemnaru n-a putut uita episodul legionar al lui Ion Barbu care, în revista Falanga a lui Radu Gyr, a publicat trei poeme, dintre care unul închinat lui Adolf Hitler şi un articol purtînd titlul Un chip al Căpitanului. Apoi, poetul făcea paradă, venind în faţa "Capşei" în uniformă legionară şi măturînd, ostentativ, strada. Şi a şi patrulat în faţa Ministerului Învăţămîntului, seara şi noaptea, în chiar interstiţiul 21-22 ianuarie 1941, adică în zilele rebeliunii. Dacă marele poet tăcea, poate că totul intra în uitare. Dar cum se zvonea, imediat după 23 august 1944, că vor fi epuraţi foş