Daimonul şi femeia în roz
Traian Ştef e poet şi eseist. Cărţile sale de eseuri (Ridicolul, Despre calitatea umană) au ca punct de plecare un resort demitizant. Sunt demistificate locuri comune, tare dintotdeauna ale caracterelor umane, sunt demontate inhibiţii ori exhibiţii din unghiul unei minţi ce caută măsura şi echilibrul în toate. Asemeni unui seismograf, autorul tresare la orice abatere de la firesc, de la normalitatea comunicării ori a gândirii. Eseurile de acest tip se vor o terapeutică ori măcar o profilactică a maladiilor spiritului uman. Asta nu înseamnă deloc afişarea măştii clinicianului ori a gesticulaţiei moraliste, ci doar consemnarea stării patologice, descrierea cu minuţie a bolii, clasificarea simptomelor ei, ca şi evaluarea proporţiilor acesteia, fără, însă, morga specialistului. Fără excese de erudiţie, eseistul pune, totuşi, în pagină informaţie cultural-filosofică de cea mai bună calitate, filtrată cu rigoare de propriile sale opţiuni culturale şi existenţiale.
De altă parte, destinul eseistului are în el ceva din cel odiseic. Autorul scrie cu gândul ,,secund şi încrezător" că nu se va dizolva în precarităţile timpului şi ale locului. Modelul odiseic îi pare lui Traian Ştef revelator pentru propria condiţie. Odiseu ar fi, în această privinţă, ,,dintre aceia care-şi fundamentează existenţa pe un gând, singurul care nu suportă metamorfoza. Echilibrat pentru că se cunoaşte şi-i cunoaşte şi pe ceilalţi, putând să distingă posibilul de imposibil, versatil pentru că poate să împletească la nevoie adevărul cu minciuna împăciuitoare, să se prefacă şi să-nşele inteligent pentru că poate să pătrundă realitatea unei clipe, viteaz pentru că are onoarea celui care se opune cu preţul vieţii în loc să fugă (vitejia se sprijină pe curajul care ştie, este în vecinătatea acelui gând originar comunicând cu destinul), prudent pentru că gândul o
