Redactor: Cum consideraţi că a fost, pentru România literară, primul an din noul secol şi din noul mileniu?
Nicolae Manolescu: Amestecat. Pe de o parte, iată, încheiem anul cu acest număr dublu, şi ca pagini, la care ne obligă contractul cu Ministerul Culturii şi Cultelor; am ajuns, aşadar, la capăt, după ce, acum cîteva luni, ne pierdusem aproape orice speranţă. Pe de altă parte, a fost, în a doua jumătate a lui, un an dramatic. De peste un deceniu de cînd sînt directorul României literare, o situaţie mai grea n-am avut decît, poate, o singură dată. Am supravieţuit acum, datorită unei sponsorizări a Băncii Române pentru Dezvoltare, al cărei preşedinte, dl Bogdan Baltazar, ne-a mărturisit că ne citeşte, şi datorită ajutorului primit în ultima clipă de la Uniunea Scriitorilor, sub a cărei egidă ne aflăm, care ne-a permis să cumpărăm hîrtia necesară numărului de faţă şi primului pe 2002.
R.: Cu ce bani se tipăreşte, totuşi, revista? Cît scoateţi din vînzarea ei? Ar fi bine dacă acestea ar fi cunoscute cititorilor noştri. Spuneţi-le!
N. M.: Deşi România literară are, probabil, cel mai mare tiraj al unui periodic cultural din ţară, nu poate trăi exclusiv din vînzare. Să vă explic de ce. Tirajul maxim, în 2001, a bătut spre 8.500 de exemplare. Cel minim, la care am coborît în decembrie, din raţiuni economice, nu din pricina retururilor, este de 6.000. Sumele încasate din vînzare ar fi suficiente ca să asigurăm hîrtia, tiparul, salariile şi colaborările, cu condiţia că încasăm toţi banii la timp. Avem însă o sumă considerabilă (400 de milioane de lei) blocată la Rodipet, principalul nostru difuzor, care, pe cale de privatizare ori de faliment, Dumnezeu ştie, ne datorează în acest moment echivalentul pentru cheltuielile totale a opt-nouă numere de revistă. Cca 2600 de exemplare (inclusiv abonamentele) merg prin Rodipet. Restul, 3.500-5.000 prin di
