Mai toţi istoricii literari care s-au ocupat de capodopera lui Dimitrie Cantemir Istoria ieroglifică au recunoscut dificultatea de a clasifica această scriere, de a o încadra într-un gen anume. D-na Adriana Babeţi şi-a intitulat, probă, cartea d-sale consacrată lui Cantemir ,,Bătăliile pierdute" (iar la sfîrşitul cercetării ,,o bătălie amînată"), titlul sugerînd dificultatea de a închide într-o formulă opera şi personalitatea principelui - situat la răscrucea dintre civilizaţii (Orient - Occident) şi a erelor culturale (Ev mediu, Renaştere, baroc, epoca Luminilor); autoarea se referă totodată la Istoria ieroglifică ca la ,,textul cel mai greu de "prins" - cel puţin în spaţiul literaturii române".

Se desprind dintre caractrizările făcute Istoriei... mai ales două: aceea de roman (istoric, social, autobiografic) şi aceea de pamflet. Majoritatea exegeţilor au optat pentru forma ,,roman". Definirea Istoriei... ca pamflet politic a fost propusă de P.P. Panaitescu (în mongrafia sa din 1958 consacrată lui Dimitrie Cantemir).

Într-un eseu recent, Noi şi Dimitrie Cantemir, publicat în ,,România literară" (nr. 33/2001), d-na Manuela Tănăsescu reia ideea lui P.P. Panaitescu" "această "alcătuire" este în intenţia autorului în primul rînd, un pamflet politic". În continuarea textului, citim cu surprindere că autoarea primei monografii, din 1970, consacrată Istoriei ieroglifice, consideră acum că scrierea lui Cantemir "transpune în plan alegoric, sub ochii noştri, fapte istorice seci, derizorii, mărunte, lipsite de orice îmbogăţire ficţională" (!). Latura literară a scrierii cantemiriene este astfel aproape de tot anulată.

Este cert că un roman, în forma sa evoluată, nu poate fi un pamflet. Pamfletul este o reglare de conturi, o răfuială, dar ,,romancierul care scrie un roman pentru a-şi regla conturile - fie ideologice, fie personale - este sortit unui