Despre cuviosul Roman Melodul, făcătorul de condace, cam la o mie şi mai multe, cum aflăm din Proloagele, paracliser în biserica din Beirut, apoi în vremea împăratului Anastasie (491-518), în Constantinopol, la biserica Maicii Domnului, cea din Chir, nevoindu-se şi ostenindu-se în post şi rugăciune şi privegheri de toată noaptea la Vlaherna, apoi paracliser la biserica Sfânta Sofia, neştiutor de carte dar cu înţelepciunea întrecându-i pe cărturarii cei neînţelepţi, se povesteşte că, invidiat de clerici pentru iubirea ce i-o arăta lui patriarhul şi pentru râvna lui în credinţă, aceştia l-ar fi silit să cânte în rând cu ei la Vecernia Praznicului Naşterii lui Hristos, când şi împăratul era de faţă.

Vrând să-l ruşineze şi să-l defaime, căci cuviosul nu avea darul cântării melodioase după scripturi, s-a mâhnit tânguindu-se şi a plâns de neputinţa sa.

Singur rămas în biserică s-a rugat cu lacrimi Preacuratei mărturisindu-şi amărăciunea. S-a dus apoi acasă şi neluând hrană din pricina mâhnirii, a adormit puţin.

Şi apărându-i în vis Maica Domnului ţinând în mână o foaie mică de carte, cu glas lin i-ar fi spus: ,,Deschide gura, şi mănânc-o pe aceasta".

Iar Roman a mâncat şi a înghiţit hârtia. Şi îndată s-a deşteptat, şi-a simţit inima alta, dulce, şi cugetul limpezit de vedenia sa. Căci prin minune, Fecioara făcuse ca el să dobândească minte ca să priceapă Scripturile.

În Proloagele stă scris acest rând despre ce a urmat: ,,Deci venind vremea cântării de toată noaptea, a mers în biserică, bucurându-se de darul cel dat lui de Maica lui Dumnezeu - Cuvântul. Iar când a sosit ceasul cântării condacului, s-a suit Sfântul Roman şi a cântat pe amvon, cu dulce glas al său condac, pe care mintea sa l-a alcătuit, zicând:

,,Fecioara, astăzi, pe cel mai presus de fire naşte, şi pământul peşteră Celui neapropiat aduce."

Şi, toţi, văz