Le-am rămas datoare cititorilor - din toamnă!- cu "ceva" despre Veneţia 2001 şi, pentru că nu vreau să trec datoare în noul an, iată-mă! Mai bine prea tîrziu decît niciodată. Un coleg de breaslă mi-a relatat, de curînd, cum că un cititor (un "cititor obişnuit", un civil) l-ar fi întrebat (sau chiar l-a întrebat) de ce n-am scris nimic despre Veneţia. Acest om merită să afle.

Deci: dragă cititorule! Deşi paginile de faţă nu sînt destinate să înlocuiască paginile de umor (care, se pare, dau bine în orice număr de sărbători) o să recunosc, de la bun început, că NU, cum se spune de obicei, "împrejurări mai presus de voinţa mea" m-au împiedicat să scriu. Dimpotrivă. Deşi sună îngrozitor, adevărul e că pur şi simplu n-am avut nici un chef, dar absolut nici un chef, să scriu vreun rînd.

Ce s-ar alege de lumea asta dacă toţi şi-ar urma cheful?, dacă profesorul n-ar mai intra la ore sau chirurgul în operaţie sau pilotul în cursă atunci cînd n-ar avea chef? Dezastru! Totuşi, aflîndu-ne într-un număr festiv, îmi pot permite să recunosc că, uneori, senzaţia datoriei neîmplinite e nu mai puţin stenică decît aceea a datoriei împlinite.

Acestea fiind zise, e interesant să scrii despre un festival după ce ai avut timp să-l uiţi. La auzul protestului meu din şedinţa de redacţie ("ce să mai scriu despre Veneţia, am şi uitat ce-a fost!"), Nicolae Manolescu a replicat, în timp ce trecea subiectul în sumar: "Nu contează, scrie orice; chiar şi despre sex!" Ar fi o idee. Pentru că sexul cu perversiuni, cu violenţă şi cu măscări s-a banalizat, cale de mai multe ediţii veneţiene (şi nu numai), şi pentru că ne aflăm în România literară, aş pomeni aici, sub posibilul generic "Sexul ratat" sau "Sexul literat", un film din festival - Cet amour-là - , în care e vorba de ultimul amor al lui Marguerite Duras. În general, cînd cinematograful scotoceşte prin dormitoarele ge