Petru Dumitriu s-a născut la 8 mai 1924 în satul Baziaş, de pe malul Dunării (la intrarea Dunării în România), într-o familie româno-maghiară. Tatăl său, Petre Dumitriu, originar din Ilfov, era ofiţer de grăniceri, iar mama, Maria Theresia Dumitriu (von Debretzy, înainte de căsătorie) descindea din mica nobilime secuiască din Trei Scaune. Ca să se înţeleagă, cei doi vorbeau franţuzeşte, limbă pe care şi copilul o învaţă, din primii ani de viaţă, pentru ca ulterior să o aprofundeze, citind cu pasiune cărţile şi revistele franţuzeşti din casă.
Născut într-o familie de condiţie bună şi având în acelaşi timp la dispoziţie, pentru explorare, un peisaj "sălbatic", Petru Dumitru petrece, alături de sora lui (care va ajunge peste ani medic şi se va stabili la Târgu-Jiu), o copilărie fericită. Face şcoala primară şi un an de gimnaziu la Orşova. încă de la 13 ani începe să scrie, proză şi teatru, întâi în franţuzeşte, apoi şi în limba română. O povestire cu subiect mitologic, Niobe, compusă la 15 ani, va figura în sumarul volumului său de debut, Euridice, publicat în 1947.
Tânărul atras de literatură urmează liceul la Târgu-Jiu. După absolvirea lui, în 1941, se înscrie la Facultatea de Filosofie din Bucureşti, dar pleacă să studieze filosofia, ca bursier al Fundaţiei Humboldt, la München, unde începe să lucreze la o teză despre Jakob Böhme. Evenimentele din august 1944 îl surprind în România şi îl împiedică să-şi ducă la bun sfârşit studiile de filosofie. Scrie în continuare literatură, cu fervoare. în 1945 este remarcat ca prozator de un juriu format din Tudor Vianu, Pompiliu Constantinescu, Felix Aderca, Victor Eftimiu, Henriette Yvonne Stahl. Aceasta din urmă se îndrăgosteşte de tânărul şi talentatul autor şi îl "achiziţionează", deşi are cu douăzeci şi patru de ani mai mult decât el.
După debutul din 1947, cu o carte de literatură "pură", Petru Du
