Cred că nu există scriitor mai nepotrivit cu luna decembrie ca Mihail Gălăţanu. Tot ce scrie e atît de impregnat de o blasfemie generalizată, atît de anti-sărbătoresc, încît trebuie să spun că m-am gîndit serios să scriu despre altceva. Dar planul fusese făcut, citisem cartea (şi cărţile) lui Mihail Gălăţanu, voiam de mult timp să scriu despre acest scriitor controversat, aşa că am lăsat la o parte nepotrivirea de care, încă o dată subliniez, sînt pe deplin conştientă. Cei care se tem să nu sperie spiritul Crăciunului cu mostre de literatură buruienoasă, sînt rugaţi să nu citească acestă cronică nepotrivită şi cu atît mai mult să nu se apropie cumva de cărţile autorului în cauză.

Scriitorul e autor al unor volume de poezii care au făcut scandal penal în sensul propriu al cuvîntului (pentru aducere aminte e suficient să cităm titlurile a două dintre ele: O noapte cu Patria şi Româna cu prostii). Dar nu în volume a germinat sămînţa scandalului, pentru că ele au apărut ulterior declanşării acestora. Cele două volume citate anterior au trecut pe pagina de copyright anul 2001, dar Mihail Gălăţanu e cunoscut de mult timp ca un poet aflat în contra direcţiei academicoase a literaturii române de azi. Mare parte din textele lui, înainte de a apărea între coperţi lucioase, au circulat cumva natural, liber, citite pe la cenacluri nu tocmai cunoscute, nu tocmai aseptice estetic, au fost selecţionate în antologii dintre care unele destul de rău văzute. E cunoscută de toată lumea mişcarea de exhibare literară a sexualităţii în cadrul aşa-zisului nouăzecism promovat de Dan-Silviu Boerescu şi de antologiile sale. Mihail Gălăţanu e unul dintre cei care personalizează această mişcare, dar în ultimul timp a reuşit să-şi construiască o imagine individuală, să se desprindă aşadar din noroiul primordial.

Volumul de proze apărut şi acesta tot în 2001 şi despre care va f