Scrisorile lui Dinu Pillat
În revista 22 nr. 50 pe 2001 (de acum, Cronicarul trebuie să menţioneze, o vreme şi anul, spre a nu da naştere la confuzii), cîteva scrisori ale lui Dinu Pillat (din anii '47, '48, '49, '52 şi '57), fiul poetului, eseist şi prozator el însuşi, comunicate de Monica Pillat. Destinatarul este (cu o excepţie) Pia, sora lui Dinu Pillat, căsătorită mai întîi cu Mihai Fărcăşanu, şeful Tineretului liberal, cunoscut ca autor al romanului Frunzele nu mai sunt aceleaşi, semnat M. Vilara, împreună cu care a emigrat în 1946, şi recăsătorită cu medicul englez Anthony Edwards. Scrisorile trec (cum pot) graniţa, lucru dificil mai ales din 1948 încoace. Pillat descrie în cuvinte simple şi emoţionante, viaţa cotidiană în România pe cale să devină comunistă, sau mai bine zis Moartea cotidiană, după titlul romanului cu care a debutat în 1946: ,,Aici zilele trec încet, îngrozitor de încet, fiecare în sine însumînd un nou bilanţ de lichidări pentru unii sau alţii, dacă nu într-un sens pentru toţi deopotrivă. Tot ce denunţaţi la radio (Vocea Americii, unde Pia şi soţul ei au lucrat o vreme - nota Cronicarului), toate comentariile şi toate reportagiile nu sunt nici pe sfert ecoul a tot ce se petrece şi se desăvîrşeşte implacabil, adesea iremediabil, zi de zi sub privirile noastre" (Scrisoarea datează din 1948). Pillat solicită medicamente şi se plînge de multele neajunsuri: izgonirea din casă, arestarea unora dintre membrii familiei şi cunoscuţi, greutatea de a-şi găsi o slujbă (a fost pontator la o Cooperativă, după ce a părăsit catedra, odată cu G. Călinescu, de la facultate, apoi l-a urmat pe acelaşi G.C. la Institutul de Istorie Literară), predarea manuscriselor (nici azi recuperate de la fosta securitate) şi degradarea relaţiilor umane, într-un regim în care Polonius s-a generalizat şi toţi îi pîndesc pe toţi. Teribil document!
@N_P
