Maşina de privilegii Ascunsă în zonele cele
mai arierate şi mai
confuze ale fiinţei intime,
maşina de privilegii este o
soluţie decisivă pentru
aspiraţiile aşteptării,
înfăşurată în aura dorinţei.
Proiectul devine realizare
şi, printr-un auto-pact
inatacabil, maşina aceasta
este un aranjament
necondiţionat cu sine.
Maşina de privilegii
este EUL şi SINELE,
imperativele androgine în
acţiune, cheia dialectică a
reveriilor asupra a ceea ce trebuie să se întîmple.
Stendhal în Lombardia Sînt un portret imaginar.
Baza şi vîrful Sînt în acelaşi timp copacul
vieţii şi axa lumii.
Din baza mea fecundatoare, din
substanţa mea mithriacă se
dezvoltă fructul devenirii.
Sînt cele trei timpuri: întregul
prezent, misterul
trecutului, enigma viitorului.
Aşteptarea Sînt împodobit cu cele mai
mari bogăţii totemice ale mele
pentru ca în ofranda
întîlnirii esenţiale,
unificarea să poată fi o
izbucnire care nimiceşte
opreliştile
condiţiei mele restrictive.
Dinamismul invizibilităţii Pe podeaua unei
camere, deschisă către cerul
nocturn, corpul meu este
oprit şi parcă nehotărît asupra
direcţiei în care s-o apuce. Sînt
structuri variate adunate
într-o singură fiinţă. Mi se pot
ghici marile mele facultăţi
dinamice, deoarece nu
numai că aparţin tipului
mamifer sprinten în
alergare, dar sînt înzestrat
totodată cu aripi şi mijloace
de reptaţie. După cum
mi-e voia, pot prin urmare să alerg,
să zbor sau să mă tîrăsc prin
tufele umede aflate aproape
de pămînt.
Astfel mă înfăţişez,
modificîndu-mi spontan
situarea, făcîndu-mă
nevăzut în orice clipă.
Dialogul interior Sînt, în dezordinea mea
aparentă, organizat