Zappind de sarbatori pe diferite canale tv, n-am putut sa nu dau de citeva ori peste jubilatiile schimonosite ale lui Sergiu Nicolaescu (foarte expresive ecranic – numai colegul sau de generic la Triunghiul mortii, C.V. Tudor, il intrece in grimase autostigmatizatoare), dar am avut norocul sa surprind si urari de An Nou ale altora. Dintre acestea, una m-a frapat prin plasticitate. Directorul editorialist al unui cotidian de mare tiraj a introdus un suspans in fraza rostita in fata camerelor de luat vederi. Prevenindu-ne ca foloseste un termen mai colorat, el a urat Romaniei sa indeplineasca in acest an decisiv conditiile accesului in organismele lumii civilizate, „despaduchindu-si“ institutiile de fostii securisti care le sufoca pe multe dintre ele. Dar in cinematografie, „despaducherea“ ar avea repere mult mai la vedere decit obscuritatile dosarelor dosite ale Securitatii. Repere prea numeroase pe metru patrat la actualele CNC, UCIN, UARF si alte instante spre a ne putea prevala de relativisme si dispense: recrutati sistematic dintre mediocrii veleitari, eternii secretari si secretari adjuncti pecere (fara a-i mai socoti pe membrii la fel perpetuati in BOB-uri sau, din anticamera Cepexului ceausist, pe un Mihnea Gheorghiu).
Incepind, bineinteles, cu „comunistul de omenie“ numit la inceput, care – lasam la o parte trecutul, nu despre el este vorba, ci de umbra lui – si-a dat toate naravurile la iveala abia dupa februarie 1990 (data Decretului-lege CFSN privind cinematografia) si mai abitir dupa noiembrie 2000.
Prima bagatela nostima din transmisiile de An Nou, interesind direct breasla, vine de se leaga de subiectele vesele abordate in numarul precedent (95-96) al Observatorului cultural, sub titlul Catapeteasma Mihnea Gheorghiu sau rusinea de la UCIN. Am surprins un racord nedorit (deh, deformatiile meseriei) intre o informatie tocmai difuzata de
